PDL: Guvernul şi structurile administraţiei locale pregătesc acţiuni de dezinformare a Curţii Constituţionale privind listele electorale

Fara Autor | 18.08.2012

Pe aceeași temă

 PDL acuză Guvernul şi structurile administraţiei locale, într-un anunţ remis sâmbătă, 18 august, agenţiei MEDIAFAX, că pregătesc acţiuni de dezinformare a Curţii Constituţionale.

 

"În urma apariţiei unor acţiuni de dezinformare a Curţii Constituţionale, pregătite de Guvern şi structurile administraţiei locale, PDL organizează duminică, 19 august, la ora 12:00, o conferinţă de presă susţinută de vicepreşedintele PDL Cristian Boureanu, la sediul central al PDL din Aleea Modrogan nr.1. Conferinţa de presă programată anterior pe tema bilanţului celor 100 de zile de guvernare USL va fi reprogramată", se arată într-un anunţ al PDL remis, sâmbătă, agenţiei MEDIAFAX.

 

Radu Stroe: Rezultatul actualizarii listelor "va fi interesant"

Ministrul delegat al Administraţiei, Radu Stroe, a declarat, sâmbătă, că peste 65% din datele privind listele electorale permanente "au venit" din teritoriu şi a răspuns, legat de eventuale schimbări majore care ar putea apărea, spunând că "va fi interesant".

"Sperăm ca mâine (duminică - n.r.) să începem centralizarea datelor. (...) Luni va trebui să avem totul gata, «capacul la lucrare»", a mai spus Stroe, după o şedinţă desfăşurată la sediul Ministerului Administraţiei şi Internelor.

Ministrul delegat pentru Administraţie nu a precizat în ce ar consta eventualele schimbări majore pe listele electorale permanente, în urma actualizării, rezumându-se să afirme: "Va fi interesant, veţi vedea".

Ministrul Administraţiei şi Internelor, Mircea Duşa, a declarat anterior, tot sâmbătă, că acţiunea de strângere a datelor din teritoriu necesare pentru documentele cerute de Curtea Constituţională, în legătură cu referendumul, va continua până luni, când se speră că aceasta va fi finalizată.

Duşa a mai spus că, tot luni, ar urma să fie redactate respectivele documente, în urma centralizării informaţiilor privind listele electorale permanente, conform MEDIAFAX.

 

Crin Antonescu: Basescu nu va reveni la Cotroceni. CCR nu va valida referendumul

Preşedintele interimar, Crin Antonescu, a declarat, vineri, la Realitatea TV, că şansele lui Traian Băsescu de a se întoarce la Cotroceni sunt infime, iar acesta nu va reveni în funcţie, el arătând că decizia Curţii Constituţionale va fi pentru validarea referendumului.

Antonescu a mai spus că nimeni nu va accepta ca judecătorii Curţii Constituţionale să invalideze cu cinci voturi la patru referendumul de demitere a lui Traian Băsescu, el precizând că legea obligă ca decizia să fie luată cu şase voturi la trei.

 

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2025 Revista 22