Pe aceeași temă
Purtătorul de cuvânt al PDL, Sever Voinescu, a declarat, marţi, că "PDL a început să-şi corecteze atitudinea" faţă de corupţie şi a reacţionat "rapid şi ferm" de fiecare dată.
"PDL a început să-şi corecteze atitudinea. Codul etic a fost adoptat şi funcţionează şi în ultimile situaţii de genul acesta. PDL a reacţionat rapid şi ferm de fiecare dată", a susţinut Voinescu, citat de Adevărul.
"Este important să menţinem acest tip de atitudine şi oamenii să înţeleagă că PDL este cu adevărat cel mai apropiat de agenda reformistă a lui Traian Băsescu", a adăugat el.
Preşedintele Traian Băsescu a declarat, luni, la TVR, că dacă democrat-liberalii nu-şi vor corecta atitudinea faţă de actele de corupţie, au şanse să nu ia nici 25% la alegerile din 2012. Traian Băsescu a mai declarat, comentând cazul Apostu, că de şase luni existau informaţii despre acest subiect, pe care le ştia inclusiv premierul, şeful statului precizând că există informaţii şi despre alte cazuri din alte judeţe, din mai multe partide.
"Eram doar un partid de 7% in 2000, cand am intrat in Parlament, si in 2002 a fost faimoasa hotarare cu incompatibilitatile - consilierii si primarii, viceprimarii care aveau afaceri cu primaria in mod direct sau prin membri de familie au avut optiunea sa inceteze afacerile sau sa plece din PDL. Au plecat atunci o suta si ceva de consilieri. Cat de mare e diferenta, fata de acum, daca au ajuns la spagi... pentru mine sunt o mare deceptie", a mai spus Basescu in legatura cu cazurile de coruptie din PDL.