PDL, PPDD şi PMP, despre discursul de 20 de secunde al lui Ponta la motiunea de cenzura: DISPRET marca Adrian Năstase

D.g. | 26.05.2014

Pe aceeași temă

Reprezentanţii PDL, PPDD şi cei ai PMP l-au criticat, luni, în plenul Parlamentului, pe Victor Ponta pentru discursul foarte scurt, de 20 de secunde, la adresa moţiunii de cenzură a opoziţiei, arătând că premierul a avut o "atitudine dispreţuitoare, marca Adrian Năstase", informeaza Mediafax.

Liderul deputaţilor PPDD, Daniel Fenechiu, a venit la tribuna Parlamentului purtând o vestă albă pe care scria "Ponta la Guvern, România în infern!", el precizând că formaţiunea sa va vota moţiunea de cenzură.

Andreea Paul (PDL) a susţinut, în timpul dezbaterilor moţiunii de cenzură, că este pentru prima dată când un premier "îşi permite să-şi bată joc de Parlamentul României". "Puteaţi să transmiteţi un simplu fax în care să vă demascaţi superficialitatea! Această moţiune ar fi trebuit dezbătută înainte de alegeri, dar v-a fost frică, domnule prim ministru!", a arătat Paul.

Ea a spus că Ponta, Dragnea şi Oprea încearcă să transforme rezultatul alegerilor europarlamentare într-o victorie. "Ştiţi bine că nu este aşa şi ştiţi bine că la toamnă o luaţi zdravăn pe cocoaşă!", a adăugat Andreea Paul.

Premierul Victor Ponta a răspuns în doar 20 de secunde moţiunii de cenzură iniţiată de PNL la adresa Guvernului, spunând că aceasta a fost introdusă ca un element de campanie electorală, dar campania s-a încheiat, românii au votat şi trebuie "să ne întoarcem toţi la treabă".

"Depunerea unei moţiuni de cenzură este, în mod constituţional, legată de activitatea Guvernului. Moţiunea actuală a fost introdusă ca un element de campanie electorală. Campania s-a terminat, oamenii au votat, cred că trebuie să ne întoarcem toţi la treabă", a spus Ponta, în plenul Parlamentului, fără alte comentarii.

Parlamentul dezbate moţiunea de cenzură "Opriţi Guvernul Ponta 3 - Guvernul corupţiei, demagogiei şi minciunii", şedinţa debutând cu prezentarea textului depus de opoziţie, de către liberalul Eugen Nicolaescu.

În timpul citirii moţiunii, Ponta a ieşit din sală spunând că este citit din nou textul moţiunii şi că "durează o oră".

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2026 Revista 22