Pe aceeași temă
Executivul european a votat, joi, cu majoritate de voturi, o rezolutie prin care condamna initiativa Partidului olandez al Libertatii (PVV) de a lansa un website unde olandezii sunt incurajati sa depuna plangeri impotriva cetatenilor central si est-europeni din Olanda.
"Parlamentul European condamna cu fermitate site-ul de internet lansat de PVV, deoarece acesta este contrar valorilor fundamentale europene precum demnitatea umana, libertatea, egalitatea, statul de drept si respectarea drepturilor omului, si risca sa distruga insasi temelia Uniunii, formata din pluralism, nediscriminare, toleranta, dreptate, solidaritate si libera circulatie. PE considera ca site-ul PVV reprezinta o initiativa rau intentionata, care urmareste sa creeze disensiuni in societate si sa obtina avantaje politice in detrimentul lucratorilor din Europa Centrala si de Est", se arata in rezolutia Parlamentului European, informeaza Agerpres.
Rezolutia fost sustinuta de grupurile europarlamentare PPE, S&D, ALDE, Verzi, Conservatorii si Reformistii Europeni (ECR) si Stanga Unita Europeana/Stanga Verde Nordica (GUE/NGL).
Initiativa elaborarii unei rezolutii privind site-ul PVV i-a apartinut eurodeputatului roman Marian-Jean Marinescu, vicepresedinte al grupului europarlamentar al Partidului Popular European (PPE).
Site-ul PVV incalca valorile europene privind demnitatea umana
Partidului olandez al Libertatii (PVV) a lansat la 8 februarie un site, "Meldpunt Midden en Oost Europeanen", care invita olandezii sa-si exprime "problemele" cauzate de afluxul de cetateni ai tarilor din Europa Centrala si de Est in Olanda.
"Ai probleme cu persoane din Europa Centrala si de Est? Ti-ai pierdut locul de munca in fata unui polonez, bulgar, roman sau alt est-european? Vrem sa stim", este mesajul de pe prima pagina a acestui site.
In replica, sase grupuri europarlamentare, in frunte cu PPE, au elaborat o rezolutie care condamna initiativa discriminatorie a grupului PVV, "care incalca valorile europene privind demnitatea umana".
Presedintele grupului PPE, Joseph Daul, i-a cerut premierului de la Haga, Mark Rutte, sa tina cont "pe deplin" de recomandarile rezolutiei si a salutat adoptarea documentului.
"Grupul PPE a preluat initiativa si a fortat dezbaterea si adoptarea rezolutiei cu privire la un subiect care ne preocupa indeosebi: discriminarea cetatenilor europeni. Sunt bucuros ca o majoritate covarsitoare a votat in favoarea rezolutiei care condamna ferm site-ul lansat de PVV, care incalca valorile europene privind demnitatea umana, libertatea, egalitatea, statul de drept si respectul pentru drepturile omului", a declarat Joseph Daul, potrivit unui comunicat citat de Mediafax.
Joseph Daul a mai declarat ca, "asa cum prevede rezolutia, Comisia Europeana si Consiliul European trebuie sa faca tot ce este necesar pentru a stopa raspandirea acestor atitudini xenofobe exprimate pe acest site si sa asigure o implementare efectiva in toate statele membre a prevederilor de combatere a rasismului si xenofobiei".
La randul sau, europarlamentarul PDL Marian-Jean Marinescu, a criticat ferm actiunea PVV spunand ca "atitudinea Olandei nu este o atitudine europeana", ci una care "ingrijoreaza institutiile europene", facand referire si la refuzul acestei tari de a accepta aderarea Romaniei si Bulgariei la spatiul Schengen, precum si la propunerea facuta recent de PVV ca Olanda sa renunte la euro si sa revina la moneda nationala, gulden".
Ce stipuleaza rezolutia
Documentul adoptat de PE cere ca Executivul olandez sa condamne si sa se distanteze de aceasta initiativa deplorabila si subliniaza, in plus, obligatia tuturor guvernelor Uniunii Europene (UE) de a garanta dreptul la libera circulatie si dreptul la nediscriminare.
Guvernului olandez i se mai cere sa nu treaca cu vederea politicile Partidului olandez al Libertatii, care sunt in contradictie cu valorile fundamentale ale UE, si le solicita autoritatilor olandeze sa investigheze daca initiativa PVV a avut ca rezultat incitarea la ura si discriminare.
Guvernul de la Haga este chemat, de asemenea, sa raspunda rapid scrisorilor trimise de Comisia Europeana referitoare la legislatia avuta in vedere, care ar putea incalca directiva 38/2004 privind dreptul la libera circulatie si sedere pe teritoriul statelor membre pentru cetatenii UE si membrii familiilor acestora si sa dea curs solicitarilor formulate de Parlamentul European in rezolutiile sale.
Rezolutia PE accentueaza ca lucratorii din tarile care au aderat la UE in 2004 si 2007 au avut un impact pozitiv asupra economiei statelor membre si nu au provocat perturbari serioase in pietele muncii, avand o contributie semnificativa la cresterea economica sustinuta din UE si ca, in ultimii ani, sprijinul activ al politicii guvernamentale olandeze pentru integrarea europeana a scazut simtitor, fapt demonstrat de pozitia actualului guvern olandez fata de chestiuni precum largirea spatiului Schengen si libera circulatie a lucratorilor.
In final, rezolutia mentioneaza ca site-ul PVV incita in mod deschis la discriminare impotriva lucratorilor din UE proveniti din tarile din Europa Centrala si de Est si ca guvernul olandez a semnat un acord de sprijin parlamentar cu PVV si poate, astfel, conta pe o majoritate in parlamentul olandez si ca pana in prezent guvernul de la Haga nu a condamnat in mod oficial site-ul PVV.