PE: Rezolutie impotriva Ungariei. Europarlamentarii cer supravegherea Ungariei

Fara Autor | 17.02.2012

Pe aceeași temă

Parlamentul European (PE) a adoptat, joi, o hotarare prin care critica Ungaria pentru incalcarile democratice aparute prin noua Constitutie adoptata de Guvernul Orban, incluzand masurile care ingradesc independenta bancii centrale, si a avertizat ca aceste modificari constitutionale pun in pericol domnia legii.

Europarlamentarii cer Ungariei sa respecte recomandarile, obiectiile si solicitarile Comisiei Europene (CE), ale Consiliului Europei si ale Comisiei de la Venetia, acestia cerand CE sa monitorizeze schimbarile pe care le va face Ungaria in legislatia controversata, relateaza Adevarul.


Europarlamentarii solicita CE monitorizarea stricta a Ungariei

Diferite grupuri politice din PE, dar si numeroase voci oficiale din Ungaria, critica rezolutia adoptata de europarlamentari chiar daca aceasta exprima "îngrijorări serioase în legătură cu exerciţiul democratic, respectul legii, protejarea drepturilor omului şi drepturilor sociale, echilibrul puterii, egalitatea şi non-discriminarea" din Ungaria premierului Viktor Orban.

Hotararea PE a fost initiata de S&D (social-democrati), ALDE (liberali), Verzi si GUE/NGL (stânga europeană unită). A fost aprobata cu 315 voturi pentru, 263 impotriva si 49 de abtineri, noteaza MTI.

Popularii europeni (PPE), din care face parte si Fidesz, partidul lui Viktor Orban, au votat impotriva.

Rezolutia acuza in mod direct guvernul Orban ca influenteaza politic activitatea judecatoreasca si ca scurteaza arbitrar mandatul judecatorilor independenti.

CE ar trebui sa se asigure si ca "reglementările privind Banca Naţională a Ungariei respectă legislaţia europeană, că libertatea informaţiei este restabilită şi că îi este redată Curţii Constituţionale dreptul de a revizui orice lege, inclusiv pe cele privind bugetul şi taxele", spun europarlamentarii.

Cele patru grupuri parlamentare cer, de asemenea, Executivului european sa se asigure ca legea privind cultele respecta principiile de baza ale libertatii de constiinta si ca inregistrarea unei biserici nu este lasata la bunul plac al majoritatii de doua treimi pe care o detine partidul lui Orban in Parlamentul de la Budapesta.

Mai mult, ei cer CE sa prezinte un raport cu evolutia situatiei prin care se poate monitoriza decizia Budapestei de a se conforma sau nu recomandarilor Parlamentului European şi Comisiei Europene. În caz contrar, rezoluţia recomandă implementarea unor măsuri punitive, inclusiv activarea articolului 7 al Tratatului, care ar putea priva Ungaria de fonduri europene.


PPE contesta hotararea

Popularii europeni au reactionat dur la decizia PE explicand ca astfel s-a dat un verdict "înaintea finalizării procesului".

"Adoptând o rezoluţie care condamnă Ungaria, socialiştii, liberalii, Verzii şi grupurile comuniste neglijează faptul că există un dialog în desfăşurare între guvernul ungar şi Comisia Europeană. Aceste grupuri au dat deja verdictul înainte de sfârşitul procesului. Este o metodă totalitară. Este o metodă care nu respectă valorile europene. O dată cu adoptarea acestei rezoluţii premature şi lipsită de fundament, Stânga şi Liberalii subminează încrederea poporului ungar în Uniunea Europeană şi credibilitatea Parlamentului European", au declarat, într-un comunicat,europarlamentarul Kinga Gal (vicepreşedinte al Comisiei LIBE - Libertăţi, Justiţie şi Afaceri Interne) şi Simon Busuttil (europarlamentar PPE şi coordonator în comisia LIBE).

 

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2025 Revista 22