Pe aceeași temă
De asemenea, indemnizația pentru însoțitor în cazul pensionarilor de invaliditate încadrați în gradul I de invaliditate se majorează de la 880 lei la 1.012 lei. Ministrul Muncii a făcut o simulare pe o pensie de 803 lei, care va crește de la 1 septembrie odată cu majorarea punctului de pensie cu 15% la 924 de lei. Odată cu majorarea de la 1 septembrie 2020, aceeași pensie va ajunge la 1.296 de lei, iar la 2021 la 1.369 lei. Tot de la 1 septembrie, pensia minimă garantată sau indemnizația socială pentru pensionari se majorează cu 64 de lei, de la 640 de lei la 704 lei.
„Practic, de la data de 1 septembrie, toate cele 5 milioane de pensii care sunt bazate pe contributivitate se majorează în funcție de valoarea punctului de pensie, și anume de la 1.100 de lei la 1.265 de lei, iar cei care încasează indemnizația socială, cea denumită pensie minimă, de la valoarea de 640 la valoarea de 704 lei. Toate pensiile în acest moment sunt recalculate, cupoanele de pensie sunt tipărite, sunt distribuite către Poșta Română și primele sume au fost achitate către Poșta Română, și începând de luni (2 septembrie – n.r.) se vor face și primele plăți”, a declarat, pentru Mediafax, Marius Budăi, ministrul Muncii și Justiției Sociale.
Pensionarii mai mult au pierdut
Însă majorarea punctului de pensie cu o valoare echivalentă cu rata inflației trebuia efectuată cu opt luni mai devreme, la 1 ianuarie, nu la 1 septembrie 2019. Creșterea punctului de pensie calculat după această metodă ar fi fost de 165 lei. Traian Băsescu susține că prin amânarea majorării punctului de pensie, doar în 2019 cei cinci milioane de pensionari au fost furați cu peste 3,8 miliarde lei.
Anul acesta, Guvernul a amânat majorarea punctului de pensie. În loc ca acesta să crească de la 1 ianuarie 2019, el creşte la 1 septembrie 2019. Un simplu calcul arată că punctul de pensie ar fi crescut cu 165 lei, având un impact de 1.320 lei în cele opt luni de amânare. Fostul preşedinte Traian Băsescu susţinea că pensionarii au fost păcăliţi cu peste 3,8 miliarde de lei din cauză că Guvernul nu a indexat pensiile cu inflaţia la fiecare început de an. Tot traian Băsescu arată că în 2018, PSD a folosit aceeași formulă pentru a-i păcăli pe pensionari. Astfel, fiecare pensionar a pierdut 258 RON în anul 2018, raportat la pensia medie, din cauză că pensia nu a fost indexată cu inflaţia la începutul anului, ci în iulie.
De asemenea, în 2019, 564 RON este suma pierdută de fiecare pensionar, raportată la pensia medie, din cauză că indexarea se va face abia în septembrie.
Ministrul Muncii a precizat și care va fi următoarea majorare, conform Legii: „Următoarea majorare va fi anul viitor, pentru creșterea punctului de pensie de la valoarea de 1.265 la 1.775 de lei, de la 1 septembrie 2020”, a conchis Marius Budăi.
Impactul bugetar
Legea pensiilor prevede un impact bugetar de 8,4 miliarde de lei în acest an, de 24,8 miliarde de lei în 2020, de 58,1 miliarde de lei în 2021, iar în 2022 de 81,1 miliarde de lei. Punctul de pensie va creşte etapizat până în anul 2021, când va ajunge la 45% din valoarea salariului mediu brut pe economie. Astfel, în 2019 va fi de 1.265 de lei, în 2020 - 1.775 de lei şi în 2021 - 1.875 de lei.
Din anul 2022, valoarea punctului de referinţă se va indexa anual cu rata inflaţiei şi 50% din creşterea reală a câştigului salarial mediu brut realizat.
FMI: Legea pensiilor e nesustenabilă
Fondul Monetar Internaţional a avertizat, vineri, că noua lege a pensiilor ar putea submina sustenabilitatea fiscală şi ar trebui să fie supusă unei revizuiri cuprinzătoare, echilibrând nevoile sociale, de echitate şi de investiţii, în conformitate cu spaţiul fiscal disponibil. De asemenea, agenţia de rating Standard&Poor’s susţine că guvernul s-ar putea să folosească detalii din legea pensiilor pentru a condiţiona anumite creşteri efective de pensii de disponibilitatea fondurilor fiscale.
„Ne aşteptăm ca ajustările fiscale să implice probabil anularea unor creşteri de pensii anticipate în legea pensiilor recent introdusă”, susţine și Standard&Poor’s.
Potrivit datelor Ministerului Muncii, numărul total al pensionarilor din România este de 4.964.018, dintre aceştia, 4.668.104 beneficiază de pensii de stat şi 295.900 sunt pensionari agricultori.