Pensionarii din MAI au depus plângere la Parchet împotriva lui Oprea, Igaş şi Maior

Fara Autor | 14.01.2011

Pe aceeași temă

Pensionarii din MAI au depus, vineri, o plângere penală la Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie împotriva miniştrilor Apărării şi de Interne, Gabriel Oprea şi Traian Igaş, precum şi împotriva directorului SRI, George Maior, acuzându-i de nerespectarea hotărârilor judecătoreşti.




Plângerea a fost înregistrată la cabinetul procurorului general al României, urmând a fi repartizată pentru soluţionare, potrivit competenţei, au declarat, pentru Mediafax, surse oficiale.




Pensionarii din Ministerul Administraţiei şi Internelor (MAI) reclamă scăderi ale pensiilor de până la 60 la sută după recalculare şi califică decizia Guvernului drept o "dezonorare" a foştilor militari şi poliţişti, urmând să îşi ceară drepturile pierdute prin intermediul instanţelor.




De asemenea, pensionarii din MAI afiliaţi Sindicatului Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual (SNPPC) şi Sindicatului Cadrelor Militare Disponibilizate, în Retragere şi în Rezervă (SCMD) - care reclamă scăderi, în unele cazuri, şi de peste 65 la sută după recalcularea pensiilor - au trimis sesizări organizaţiilor sindicale din care fac parte.




Consilierul juridic al SNPPC, Dumitru Coarnă, a declarat, pentru Mediafax, că a primit foarte multe sesizări din partea membrilor de sindicat ieşiţi la pensie referitor la recalcularea veniturilor militarilor.




Potrivit datelor deţinute de SNPPC, pensiile pentru ofiţeri au scăzut cu valori între 50 şi 60 la sută, iar cele ale agenţilor au fost diminuate cu 10-20 la sută. Totodată, ofiţerii cu funcţii de comandă ar avea pensiile diminuate cu peste 60 la sută, iar cei cu funcţii de execuţie, cu aproximativ 50 la sută.




Sesizările primite de la membrii SNPPC vor fi grupate în dosare comune în fiecare judeţ şi trimise instanţelor de judecată, în speranţa opririi recalculării pensiilor.




Dumitru Coarnă mai spune că sindicaliştii nu au fost consultaţi de reprezentanţii Ministerului Administraţiei şi Internelor pe această temă, iar singura reacţie a ministrului Traian Igaş a fost formarea unui grup de lucru pentru accelerarea procesului de recalculare.




Generalul locotenent (r) Pavel Abraham, şeful departamentului juridic al SCMD, consideră situaţia pensionarilor militari drept "o bătaie de joc", reclamând şi lipsa totală de comunicare din partea autorităţilor statului.




Deşi recunoaşte că, "pe alocuri", recalcularea pensiilor ar putea fi o măsură bună, Abraham consideră că pensionarii militari care au activat în MAI au fost defavorizaţi de această recalculare. Problema ar fi, în opinia lui Abraham, că recalcularea pensiilor a fost "deliberat făcută pentru a nu da banii oamenilor acum", exprimându-şi convingerea că totuşi lucrurile nu vor rămâne aşa, dar revenirea situaţiei "la normal" va dura foarte mult.




Fostul preşedinte al Agenţiei Naţionale Antidrog caracterizează măsura luată de Guvern drept "o dezonorare" şi subliniază că absolut toţi pensionarii din Ministerul de Interne au fost "afectaţi de această măsură abuzivă".




Abraham susţine că este de neînţeles de ce pensionarii trebuie să îşi ia actele şi să meargă la recalculare, din moment de documentele sunt oricum în arhivele instituţiilor statului, iar acestea ar putea să angajeze oameni care să le analizeze şi să le trimită la recalculare.




Pe lângă acţiunile în instanţă pentru recâştigarea banilor pierduţi după recalcularea pensiilor, sindicatele pensionarilor vor depune plângeri penale la Parchetul instanţei supreme împotriva guvernanţilor responsabili de această decizie.




În plângerea penală, depusă la Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Sindicatul Cadrelor Militare Disponibilizate, în Retragere şi în Rezervă reclamă faptul că miniştrii Gabriel Oprea, Traian Igaş şi directorul SRI, George Maior, nu respectă legislaţia şi hotărârile judecătoreşti privind pensiile, în subsidiar fiind vizat şi premierul Emil Boc.




Potrivit colonelului (r) Valeriu Pricină, vicepreşedintele Sindicatului Cadrelor Militare Disponibilizate, în Retragere şi în Rezervă, plângerea arată că nu se aplică hotărârile judecătoreşti privind recalcularea pensiilor precum şi neaplicarea normelor statului de drept.




SCMD invocă încălcarea Constituţiei, a legislaţiei europene, a dreptului la proprietate şi contestă poziţia oficială a Guvernului potrivit căreia hotărârile judecătoreşti care prevăd suspendarea HG 735 sunt aplicabile numai reclamanţilor din dosare.




Sindicatul pregăteşte şi un proces împotriva şefilor centrelor militare care au eliberat adeverinţele pe baza cărora au fost recalculate pensiile, considerând acestea nu au fost emise de autorităţile competente, nu indică sursa veniturilor înscrise şi nu sunt semnate de organul financiar contabil.




TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22