Pensionarii vor reclama Guvernul la CEDO

Fara Autor | 11.10.2011

Pensionarii vor da în judecată Guvernul la CEDO pentru încălcarea Legii pensiilor şi ameninţă cu ample acţiuni de protest dacă vor fi impozitate pensiile, a anunţat, marţi, preşedintele FNPR, Preda Nedelcu, citat de Mediafax.

Pe aceeași temă

Pensionarii vor da în judecată Guvernul la CEDO pentru încălcarea Legii pensiilor şi ameninţă cu ample acţiuni de protest dacă vor fi impozitate pensiile, a anunţat, marţi, preşedintele FNPR, Preda Nedelcu, citat de Mediafax.

"Vom da în judecată Guvernul la CEDO pentru nerespectarea pensiilor. Probabil până la sfârşitul anului vom recurge la acest demers. Noi am cerut ca valoarea punctului de pensie să fie corelat cu valoarea salariului mediu", a declarat preşedintele Federaţiei Naţionale a Pensionarilor din România (FNPR).

Totodată, el a precizat că în cazul în care pensiile vor fi impozitate atunci pensionarii vor organiza ample acţiuni de protest în toată ţara.

El a precizat că într-o discuţie purtată cu ministrul Sulfina Barbu, aceasta le-a spus că nu a fost discutată în Guvern problema privind impozitarea pensiilor și a exemplificat cazul unor ţări în care pensiile nu se impozitează, respectiv Bulgaria, Lituania şi Slovenia.

În alte ţări, respectiv Austria, Cehia, Cipru, Estonia, Finlanda, Germania, Letonia, Malta, Portugalia, România, Slovenia şi Suedia pensiile sunt impozitate dacă depăşesc un anumit nivel. În Franţa spre exemplu există mai multe trepte de impozitare, iar în Ungaria se impozitează numai acelea care se cumulează cu salariile, a adăugat preşedintele.

El a arătat că pentru pensionari urmează o iarnă grea în contextul în care multe judeţe vor fi nevoiţi să-şi plătească la valori mult mai mari căldura.

"Primarul municipiului Bucureşti a anunţat că numai 2.800 de bucureşteni cu venituri foarte mari vor plăti integral valoarea la căldură. În schimb, restul populaţiei va primi subvenţie de la municipalitate, dar sunt multe judeţe în ţară unde pensionarii vor fi obligaţi să plătească la valoarea maximă. Va fi o iarnă foarte grea", a spus Preda Nedelcu.

Impozitarea pensiilor nu a fost un subiect de discuţie în cadrul Guvernului, a declarat, marţi, ministrul Muncii, Sulfina Barbu. Potrivit ministrului Muncii, în ultimele trei săptămâni nu s-a vorbit despre acest subiect al impozitării pensiilor.

Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, susţinuse că numărul de contribuabili trebuie să fie mai mare decât al celor care beneficiază de impozitele plătite, dar în prezent sunt doar puţin peste patru milioane de angajaţi.

În plus, el consideră că această situaţie nu va putea fi rezolvată prin măsuri simple, cum ar fi reducerea CAS, ci este nevoie de politici structurale care să stimuleze munca, dar şi de fonduri de pensii funcţionale.

"Nu avem fonduri de pensii funcţionale. Probabil că acest mesaj trebuie repetat oricât de dureros ar fi", a mai spus Isărescu.

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2026 Revista 22