Pe aceeași temă
„Noi considerăm că AEP s-a comportat abuziv cu noi. Mailurile vizează donaţiile online către USR şi candidaţii USR. Prin mecanismul de donaţii online au fost identificaţi foarte clar donatorii. AEP, în discuţiile cu mandatarii noştri financiari, a spus că trebuie să existe şi un document semnat olograf de oamenii care au donat”, a spus Nicuşor Dan, conform gandul.info..
El a arătat că USR a fost în situaţia de a aştepta litigiul care urmează pentru a dovedi că acest act nu e necesar, caz în care nu ar fi primit cei 230.000 lei, donaţi de 1400 de persoane, sau de a încerca în mare grabă să contacteze 1400 persoane pentru a lecere declaraţia semnată.
Liderul USR a arătat că până în acest moment au trimis semnăturile olografe, ca urmare a mailurilor primite, 600-700 de persoane din 1400, fiind „acoperite” fonduri de 130.000 de lei din 230.000 de lei.
„La sfârşitul săptămânii trecute s-a încheiat depunerea de documente la AEP, iar acum urmează un interval în care AEP elaborează un raport. Sperăm că pe 11 martie - atunci se împlinesc 90 zile de la alegeri - vom primi bani în cont şi o decizie cu banii pe care AEP nu ni-i dă, pe care o vom contesta”, a mai spus liderul USR.
Comentarii 1
Dumitrescu C. Romeo - 03-01-2017
Domnule Nicusor Dan Daniel, Tot ce se întâmplă este din cauza Dvs, deoarece nu ați dorit a face publice proveniența veniturilor, a cheltuielilor și numele donatorilor. Reputatul matematician Dl Sergiu Moroianu, a cerut acest lucru, ca urmare acestui fapt, l-ați exclus din partid în cel mai abject stil bolșevico - comunist. În fond ați vrut să o marginalizați pe Dna. Clotilde Armand care a avut o prestație exceptională în timpul campaniei electorale. Sunt pensionar și din modesta mea pensie i-am făcut o mică donație Dlui. Cristian Gabriel Seidler, am primit apeluri ultimative și jignitoare să dau o declarație pentru această donație. După discuții interminabile, cu diverși cetățeni din USR, datorită exceptionalului tânăr Dl. Av. Cristian Ion, sunt contactat de dl Seidler pe data de 26.02 2016, am stabilit cu dânsul să mă contacteze și să-mi pună la dispoziție solicitările AEP pentru acestă declarație, nici până în ziua de astazi nu am mai fost contactat. ce m-a surprins că suștinea tot fel de teorii,probabil mă considera naiv, deoarece mă numesc Dumitrescu. Îmi pun întrebare cum a putut fi promovat în Parlamentul României,un om care a terminat o facultate la Universitate din Oradea, o universitate cu mari probleme penale, cei doi rectori condamnați definitiv penal. Respectuos vă rog să aveți răbdare să se termine ancheta începută de Parchetul General, în care sunteți vizat direct. Dacă sunteți un om corect, ați afirmat acest lucru în nenumărate rânduri, este cazul să vă autosuspendați. Dacă cunoșteam faptul că Matei Păun este în anturajul dvs, am aflat acest lucru când l-ați suspendat pe Dl. Moroianu, nici eu nici familia mea, nici prietenii și cunoscuții noștri nu v-am fi acordat votul nostru. Am crezut că un ardelean, un reputat matematician are onoare, ați călcat în picioare cel mai frumos sentiment PRIETENIA, din acel moment în fața mea ați fost un om fără caracter, mă doare în suflet că sunt nevoit să afirm acest lucru. Aștept răspuns la mesajele trimise dvs.
Răspunde