Percheziții DNA la sediul Oracle din Pipera și la CEO acasă. Suspiciuni de corupție a conducerii

Dora Vulcan | 07.08.2019

Procurorii DNA au descins miercuri la sediul Oracle din Pipera, una dintre cele mai mari companii străine din România. Procurorii ridică în acest moment documente de la sediul companiei.

Pe aceeași temă

UPDATE: Sorin Mîndruțescu, a transmis o declarație de presă, prin intermediul avocatului Alexandru Chiciu, în care spune că nu poate face niciun comentariu pentru că nu cunoaște acuzațiile procurorilor dar că va adopta ca și până acum deschidere față de solicitările acestora. El spune că va fi rezervat cu declarațiile, chiar și după ce va afla mai multe elemente din dosar, prin avocatul său, pentru că acestea trebuie făcute doar în cadru instituțional.

"La acest moment, nu pot face niciun comentariu, întrucât nu cunosc ce acuzații formulează procurorii. Ceea ce pot spune este că am răspuns cu deschidere tuturor solicitărilor procurorilor și că voi adopta o astfel de conduită și pe viitor. Desigur, prin avocatul meu, voi cere să aflu mai multe elemente din dosar, însă, fiind o procedură în curs, voi rămane rezervat cu declarațiile, apreciind că ele trebuiesc făcute doar în cadru instituțional", a transmis directorul general Oracle România, Sorin Mîndruţescu.

***

Este vorba de un dosar de corupție în mediul privat privind acordarea unor contracte de către Oracle, cea mai mare companie de software din România, în schimbul unor sume de bani, transmite Digi 24, care spune că vizat ar fi chiar CEO-ul companiei, Sorin Mîndruțescu.

G4Media spune, pe surse, că în paralel ar avea loc o percheziție și la domiciliul lui Mândruțescu.

Este unul dintre puținele cazuri investigate de procurori care vizează acte de corupție între companii private.

Codul Penal sancționează și corupția din mediul privat, nu doar pe cea a funcționarilor statului.

Potrivit articolului 308 din Codul penal prevederile aarticolelor 289-292 Cod penal și cele ale articolelor 297-301 Cod penal care privesc funcționarii publici ”se aplică în mod corespunzător și faptelor săvârșite de către sau în legătură cu persoanele care exercită, permanent sau temporar, cu sau fără o remunerație, o însărcinare de orice natură în serviciul unei persoane fizice dintre cele prevăzute în art. 175 alin (2) sau în cadrul oricărei persoane juridice.”

Sorin Mîndrutescu, director general al Oracle România a fost conducător al Camerei de Comerț Americane în România (Amcham).

El a fost președinte al consiliului de administrație al CFR în guvernarea Ponta, de unde și-a dat demisia după cinci luni, în septembrie 2013 invocând motive personale.

Mîndruțescu a fost în cărți pentru preluarea conducerii guvernului în 2011, înainte ca Traian Băsescu să-l nominalizeze pe Emil Boc.

Cât a fost student la Finanțe, Mîndruțescu a fost membru în brigada de umor de la ASE, reporter de teren la Radio Delta, actualul RFI, și la Radio Total. Ulterior, la recomandarea lui Bogdan Burileanu, jurnalist de la România liberă, a devenit și critic de film.

Mândruțescu, 50 de ani, a ajuns la Oracle în 2008 din mediul bancar. A absolvit Facultatea de Finanţe din cadrul Academiei de Studii Economice din Bucureşti (ASE) în 1993, urmat ulterior de un master în administraţie de business la Edinburgh şi Paris. O perioadă, în anii ’90, a lucrat la Bancorex şi la Banca Turco-Română, dar a luat parte şi la punerea bazelor Bank Austria Creditanstaldt, actuala UniCredit, ca director de sucursală. Între 2004 şi 2008 a fost sales director al operaţiunilor din Europa de Sud-Est, unde a coordonat 11 ţări din Europa de Sud-Est. Timp de opt ani a fost preşedinte al Consiliului Director al Camerei Americane de Comerţ în Romania (AmCham), iar timp de patru ani a ocupat funcţia de preşedinte al Honorary Patrons la Hospice Casa Speranţei. Conduce Oracle România din 2008.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22