Percheziții la Primăria Iași. Încă un dosar de corupție în atenția procurorilor DNA

Redactia | 10.06.2021

O echipă de procurori DNA de la serviciul central din București a ajuns joi dimineață la sediul Primăriei Iași.

Pe aceeași temă

DNA a anunțat că e vorba despre un dosar care privește presupuse infracțiuni de corupție săvârșite în anul 2019. În dosar sunt făcute percheziții în 11 locuri, printre care Primăria Iași, locuințele unor persoane și sediile unor companii.

DNA investighează un schimb de terenuri făcut de primărie care ar fi dat un teren valoros în schimbul altuia necesar pentru extinderea cimitirului din localitate.

Comunicatul DNA:

Ca răspuns la solicitările formulate de reprezentanți ai mass media, Biroul de Informare și Relații Publice este abilitat să transmită următoarele:

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate celor de corupție efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni de corupție și asimilate celor de corupție, în cursul anului 2019.
În cursul zilei de 10 iunie 2021, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, sunt efectuate percheziții domiciliare în 11 locații situate pe raza județului Iași, din care una este sediul unei instituții publice, restul reprezentând domiciliile unor persoane fizice și sediile unor societăți comerciale.

În cauză, procurorii beneficiază de sprijin de specialitate din partea Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei.

Raportat la actele procedurale efectuate în prezenta cauză, precizăm că, atunci când împrejurările vor permite, vom fi în măsură să oferim detalii suplimentare.

***

În 2019, primarul Mihai Chirica (pe atunci la PSD) a propus Consiliului Local un schimb de terenuri, la care inițial consilierii PNL s-au opus. Ulterior, câțiva dintre ei au acceptat schimbul, fiind convinși de Chirica și de Costel Alexe, pe atunci șeful organizației județene PNL Iași. Ca urmare a acestui schimb, firma G&R Imobiliar Group SRL a dat primăriei un teren într-o zonă cu valoare mică de piață, lângă Cimitirul Eternitatea, și a primit la schimb un teren în zona Cicoarei, mult mai valoros din punct de vedere imobiliar, potrivit ReporterIs.. Proiectul schimbului de terenuri a fost respins în trei ședințe consecutive, dar a patra oară câțiva consilierii PNL și-au schimbat poziția și hotărârea a fost aprobată. Chiar înainte de votul decisiv, șeful PNL Iași, Costel Alexe, a fost filmat petrecând la aceeași masă, la o cafenea din Palas, alături de patronii firmei care a beneficiat de acest schimb, potrivit publicației 7Iasi.ro.

Mihai Chirica, primarul Iașului, are în acest moment mai multe dosare de corupție instrumentate atât de DNA, cât și de DIICOT. În cel mai recent, deschis în luna aprilie, Chirica (PNL) are calitatea de suspect în dosarul DIICOT Iași în legătură cu concesiunea unui teren al primăriei către familia unor apropiați.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22