Pesediştii ucid legea de deconspirare a turnătorilor la Securitate

Fara Autor | 17.05.2013

Pe aceeași temă

Un grup de senatori şi deputaţi PSD şi PPDD se foloseşte de o decizie a Curţii Constituţionale pentru a curma aproape complet eforturile CNSAS de deconspirare a foştilor turnători la Securitate

Turnătorii fostei Securităţi mai au puţin şi răsuflă uşuraţi: în Parlament a fost depusă o iniţiativă legislativă menită a îngusta nespus de mult câmpul de acţiune al Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS) în procesul de deconspirare a fostei poliţii politice.

Dacă până acum erau declaraţi colaboratori ai Securităţii cei care ofereau informaţii de natură să lezeze drepturi fundamentale ale omului, acum trebuie dovedit că respectivele informaţii chiar au lezat interesele celui turnat. Adică trebuie dovedit că turnătoriile au avut efecte concrete asupra victimelor.

Pretextul folosit de iniţiatorii proiectului de lege este o decizie a Curţii Constituţionale din 26 iunie anul trecut, care a declarat ca neconstituţionale două sintagme din legea CNSAS. În vechea formulare, la definirea colaboratorului Securităţii, se spunea aşa: „Colaborator al Securităţii - persoana care a furnizat informaţii, indiferent sub ce formă, precum note şi rapoarte scrise, relatări verbale consemnate de lucrătorii Securităţii, prin care se denunţau activităţile sau atitudinile potrivnice regimului totalitar comunist şi care au vizat îngradirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului”.

Fiind sesizată de unele persoane care au fost obiect al sercetărilor CNSAS, Curtea Constituţională a admis plângerile şi a declarat ca fiind neconstituţionale sintagmele „indiferent sub ce formă” şi „relatări verbale consemnate de lucrătorii Securităţii”. În argumentarea deciziei, Curtea a statuat că informaţiile oferite „indiferent sub ce formă” şi „relatările verbale consemnate de lucrătorii Securităţii” nu pot constitui prin ele însele temei de declarare a unei persoane drept colaborator al Securităţii.

Acest tip de informaţii implică un grad de subiectivism al ofiţerilor de Securitate şi, prin urmare, pot fi folosite doar coroborat şi cu alte probe. În plus, a arătat Curtea, informaţiile de acest gen pot foarte greu, sau e chiar imposibil să fie contestate în instanţă, ceea ce îl lipseşte pe cel în cauză de accesul la un proces echitabil. Prin urmare, Curtea le-a declarat neconstituţionale. Oameni care n-au ce face.

O decizie a CCR suspendă pe o perioadă de 45 de zile prevederea declarată neconstituţională şi, dacă aceasta nu este corectată, se anulează de drept. Cele două sintagme din Legea CNSAS au devenit nule de drept la jumătatea lunii august a anului trecut, adică la 45 de zile de la pronunţarea deciziei CCR, şi cu excepţia lor, restul legii putea să-şi facă efectele şi în aceste condiţii.

Cu toate acestea, pe 9 mai anul acesta, 13 deputaţi şi senatori PSD şi un deputat PPDD depun la Camera Deputaţilor o iniţiativă legislativă menită aparent să pună în concordanţă Legea CNSAS cu decizia Curţii Constituţionale.

În expunerea de motive, iniţiatorii preiau aprioape integral motivarea Curţii Constituţionale şi propun reformularea articolului relevant din lege, prin scoaterea cele două sintagme care au căzut la testul de constituţionalitate. Numai că în noua formulare a articolului, mai există o modificare, de care iniţiatorii nu spun absolut nimic în expunerea de motive.

Şopârla strecurată în propunerea legislativă

În vechea lege se spunea că pentru ca o persoană să fie declşarată colaborator, trebuia ca informaţiile oferite Securităţii să fi „vizat îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului”.

În propunerea celor 13 parlamentari, se spune că informaţiile trebuie să fi „lezat drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului”. Modificarea este crucială pentru soarta procesului de deconspirare a poliţiei politice. În prima situaţie, era suficient ca informaţiile oferite să fi fost de natură să lezeze drepturi şi libertăţi, fără a le fi şi lezat efectiv.

În noua formulare, e obligatoriu ca CNSAS să dovedească faptul că informaţiiole au lezat efectiv drepturi şi libertăţi. Or pentru asta e nevoie ca investgaţiile să se extindă şi asupra celor care au fost victimele turnătorilor – care de multe ori fie au decedat, fie nu se mai află în ţară. Iar dacă sunt identificate acte de represiune asupra victimei, trebuie, de aemenea, dovedit că exact acele informaţii oferite de turnător, şi nu altele, au avut drept rezultat represiunile statului comunist. În noile condiţii, sarcina CNSAS devine, practic, imposibilă.

sursa: adevarul.ro

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2026 Revista 22