Peste 240 milioane RON, totalul amenzilor aplicate de Consiliul Concurenței, în 2015

Tudor Despina | 25.01.2016

Peste 20 de investigații au fost finalizate de Consiliul Concurenței, în 2015, totalizând peste 240 de milioane de lei în amenzi aplicate.

Pe aceeași temă

 

Potrivit statisticilor bilanțului publicat, Consiliul Concurenței a înregistrat o creștere atât în ce privește investigațiile declanșate, cât și cele finalizate.

 

În 2015, Consiliul a lansat 13 investigații, față de patru câte au fost lansate în 2014. Investigațiile au avut în vedere posibile încălcări ale Legii concurenței. 46% dintre ele au ca obiect posibile înțelegeri de cartel, iar alte 15% - posibile abuzuri de poziție dominantă.

 

Investigaţiile vizează, printre altele, sectorul distribuţiei de energie electrică, distribuţia de filme către cinematografe, piaţa de asigurări, piaţa serviciilor de transport în regim de taxi din municipiul Iaşi, contoare electrice şi servicii de măsurare a energiei electrice, piaţa serviciilor de mentenanţă şi a pieselor de schimb pentru echipamentele navelor ce asigură siguranţa frontierei la Marea Neagră”, transmite Consiliul.

 

Alte 21 de investigații au fost finalizate, comparativ cu 17 – în anul 2014. Totalul amenzilor aplicate de Consiliul Concurenței anul trecut se ridică la 240,1 milioane de lei (aproximativ 53 de milioane de euro), cifră cu 12% mai mare față de 2014. Cea mai mare amendă, de 165,8 milioane de lei (circa 37 milioane de euro), a primit-o Hidroelectrica SA pentru încheierea unor înțelegeri anticoncurențiale pe piața producerii și comercializării de energie electrică.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22