Petre Daea, ministrul Agriculturii, nu pricepe încă de ce s-au scumpit alimentele

E.b. | 17.11.2017

Consiliul Concurenței a fost sesizat în privința scumpirilor apărute la alimente, în special la ouă, carne și produse lactate.

Pe aceeași temă

 

 

Asta pentru că analizele Ministerului Agriculturii nu ar fi scos în evidență motive obiective care să determine majorări de prețuri, iar instituția nu are instrumente și prevederi legale pentru a interveni pe piață.

 

"Am sesizat Consiliul Concurenței pentru a analiza situația pe care am găsit-o în piață în această perioadă, referitoare la scumpirile produselor alimentare, la ouă, lapte, produse din lapte — și aici vorbim în special de unt, întrucât din analizele pe care le-am făcut am constatat că nu sunt motive obiective care să determine creșterea de prețuri. Cerem sprijinul Consiliului Concurenței pentru a vedea dacă nu cumva sunt elemente care vizează o înțelegere între comercianți, pentru că altfel nu se explică. Ministerul Agriculturii a transmis deja o adresă oficială către Consiliul Concurenței în care solicită instituției să analizeze scumpirea alimentelor", a precizat Petre Daea, ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, citat de Agerpres.

 

Acesta susține că "a luat la pas" în aceasta perioadă mai multe piețe și magazine din București și a constatat "anomalii și lucruri de neînțeles", în condițiile în care nu au fost înregistrate creșteri în costurile de producție, însă prețul alimentelor s-a dublat la raft, în unele cazuri.

 

"Am mers în piețe și în magazine și am văzut care sunt prețurile la raft. Ne-am dus la producători ca să vedem care sunt costurile de producție și dacă în costuri au apărut modificări, ca urmare a scumpirii vreunui element ce compune costul de producție și am constatat că nu există. Poate doar acele mici modificări care apar în fiecare an, când temperaturile scad, dar care nu justifică scumpirile din piață. De aceea am solicitat Autorității de Concurență să facă o analiză, pentru a vedea dacă nu sunt alte cauze, întrucât Ministerul Agriculturii nu are instrumente și nici prevederi legale pentru a interveni pe piața. Este o preocupare a mea, pentru a descifra cauzele scumpirii alimentelor, în condițiile în care nu sunt creșteri pe costurile de producție. De exemplu, carnea de porc a scăzut la producători, iar la raft crește. Oul pleacă de la producător cu 36 de bani și ajunge la raft cu un leu, iar la unt este o situație similară. Sunt anomalii și lucruri de neînțeles", a explicat ministrul Agriculturii.

 

*****************

Creșterea tarifelor la energie și carburanți, dar și o depreciere rapidă a leului, au însemnat costuri în plus pentru producători și transportatori și, implicit, prețuri mai mari la raft pentru principalele produse alimentare, însă nu o dublare a acestora. Ouăle au ajuns să coste în prezent peste un leu bucata, iar prețul untului aproape că s-a dublat și el.

 

Reprezentanții Uniunii Crescătorilor de Păsări din România (UCPR) susțin că prețul ouălor a crescut la poarta fermei cu doar 24% în octombrie 2017, comparativ cu perioada similară a anului trecut, această situație fiind determinată însă de "criza fipronilului" din luna august, care a distorsionat piața în unele state membre ale Uniunii Europene.

 

Potrivit datelor furnizate Agerpres, de UCPR, în luna octombrie 2017, ouăle s-au vândut, în medie, cu 36 de bani pe bucata, fără TVA, la poarta fermei, însă în magazine prețul a sărit de 80 de bani pe bucată.

 

"Piața ouălor este sezonieră, respectiv în primăvară — vară oferta de ouă crește și prețul ouălor scade, iar în perioada toamnă — iarnă oferta de ouă se reduce și prețurile încep să crească. De exemplu, prețul ouălor la poarta fermei în lunile iunie — iulie 2017 a fost mai mic cu 30% față de prețul realizat în lunile noiembrie — decembrie 2016", spun crescătorii de păsări din România.

 

În vară, ouăle s-au vândut la poarta fermei, fără TVA, în medie cu 18 bani pe bucată.

 

Potrivit datelor Institutului Național de Statistică, în primele 10 luni, facturile la energia electrică au crescut cu peste 7%, la energia termică cu circa 3%, iar gazele s-au scumpit cu aproape 2%. Toate creșterile de prețuri de anul acesta se văd în inflația anuală care a ajuns la 2,6% în octombrie

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22