Petrescu (Economie) vrea să restructureze complexurile energetice care nu i se subordonează

E.b. | 04.01.2017

Cei 26 de miniştri ai Guvernului Grindeanu au început să primească, miercuri dimineaţă, avizul comisiilor parlamentare, audierile membrilor Cabinetului începând la ora 8.00 şi urmând să se încheie la ora 14.00. Au fost mai multe răspunsuri ciudate, însă Alexandru Petrescu, propus ministru al Economiei, a răspuns precum un diletant.

Pe aceeași temă

 

 

Alexandru Petrescu, propus ministru al Economiei, a spus, la audieri, că ar dori să restructureze complexurile energetice Oltenia şi Hunedoara. Afirmaţia a creat rumoare şi zâmbete, pentru că acestea nu se află în subordinea Ministerului Economiei, ci la Ministerul Energiei.

 

Mihaela-Virginia Toader, nominalizată pentru postul de ministru delegat pentru Fondurile Europene, a afirmat că are obiective simple şi puţine, printre care atingerea unui grad de absorbţie de 72,5% până în 2020. 


La rândul său, Teodor Meleşcanu, propus ministru de Externe, a spus, senin, că la alegerile prezidenţiale din 2014 din Diaspora a făcut tot ceea ce i-a stat în putinţă ca numărul de români care au participat la vot să crească. Este de notoietate că Meleşcanu a părăsit ministerul de Externe din cauza acuzaţiilor legate de proastă organizare a alegerilor prezidenţiale, în străinătate. De altfel, madatul său în Guvernul Ponta a durat doar 8 zile: 10 noiembrie 2014 - 18 noiembrie 2014.


Declaraţia zilei îi aparţine însă lui Alexandru Petrescu, propus la Economie, care nu ştie chestiuni esenţiale legate de ministerul pe care îl va conduce. El a spus, în timpul audierilor în comisiile parlamentare reunite pentru industrii şi servicii şi pentru politică economică, reformă şi privatizare, că ar dori să restructureze complexurile energetice Oltenia şi Hunedoara, companii care nu se află în subordinea Ministerului Economiei, ci la Ministerul Energiei


”Companiile aflate în dificultate, printre care şi complexurile energetice Oltenia şi Hunedoara, nu vor fi închise, ci vor trece printr-un proces de restructurare. Vom constitui un fond suveran de investiţii care să administreze activele statului. Vom acoda facilităţi firmelor cu probleme pentru a le ajuta să iasă din impas”, a spus Petrescu, conform News.ro.

 

Petrescu a primit aviz pozitiv de la comisiile parlamentare, cu 40 de voturi pentru, 17 împotrivă şi o abţinere. Însă i s-a atras atenţia, de către un parlamentar, că cele două complexuri sunt în subordinea Ministerului Energiei.


Viitorul ministru, în prezent director al Poştei Române, a declarat că va demara şi un plan de valorificare a resurselor minerale şi energetice ale României.
 

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22