Petro Poroşenko: Parlamentul va ratifica marţi Acordul de Asociere al Ucrainei cu UE

P.c. | 12.09.2014

Pe aceeași temă

Petro Poroşenko, preşedintele Ucrainei, a anunţat vineri că Parlamentul Ucrainei va ratifica marţi Acordul de Asociere cu UE. Preşedintele a anunţat într-o conferinţă de presă, susţinută la Kiev şi consacrată strategiei proeuropene a Ucrainei, că ratificarea acestui acord politic şi comercial va reprezenta "un moment istoric" pentru ţara sa, relateaza Mediafax.

 

El a mai declarat vineri că speră să obţină pentru ţara sa "un statut special" la NATO în cursul vizitei pe care o efectuează săptămâna viitoare în Statele Unite.

 

CITITI SI: Noua serie de SANCTIUNI impuse de UE Rusiei intra in vigoare astazi. Sanctiunile vizeaza OLIGARHI rusi, lideri SEPARATISTI si companii din domeniul APARARII si ENERGIEI

 

"În câteva zile merg în Statele Unite, unde avem o întâlnire foarte importantă cu Congresul şi preşedintele american (...). Sperăm,de asemenea, într-un viitor apropiat, un statut special de membru non-NATO al Alianţei", a declarat el într-o conferinţă de presă susţinută la Kiev

 

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2026 Revista 22