Petro Porosenko: Aderarea Ucrainei la NATO va fi decisa de toti ucrainenii, prin REFERENDUM

T.d. | 24.11.2014

Pe aceeași temă

Aderarea Ucrainei la NATO va fi decisa prin referendum, de catre toti cetatenii tarii, a afirmat presedintele Petro Poroseko. Liderul ucrainean s-a intalnit, luni, cu presedintele Lituaniei, Dalia Grybauskaite, potrivit Mediafax.

"O decizie cu privire la aderarea (Ucrainei la NATO) va fi luată de către toţi ucrainenii, prin referendum", a spus Poroşenko. Criteriile aderării sunt reflectate în mare parte de Acordul de Asociere Ucraina-Uniunea Europeană (UE), a subliniat el.

Presedintele lituanian a subliniat că este necesar ca Ucraina să se democratizeze în întregime înainte să intre în blocul militar occidental.
 

Stoltenberg: Usa ramane deschisa

Decizia adoptată la summitul NATO de la Bucureşti, potrivit căreia Ucraina va deveni membră a Alianţei, este valabilă în continuare, a declarat luni secretarul general al organizaţiei, Jens Stoltenberg, citat de RIA Novosti.

"Uşa rămâne deschisă. În timpul summitului de la Bucureşti am decis că Ucraina va fi membru (al NATO). Această decizie este valabilă în continuare dacă Ucraina îndeplineşte criteriile de aderare", a afirmat Stoltenberg, cu ocazia unei reuniuni a Adunării Parlamentare a NATO, la Haga.

La 29 august, Guvernul ucrainean a înaintat Parlamentului o lege care abrogă statutul neutru al ţării şi care prevede reluarea politicii axate pe aderarea sa la NATO.

Acordul semnat la jumătatea lui noiembrie pentru formarea coaliţiei prooccidentale în Parlamentul ucrainean prevede anularea statutului neutru al ţării şi tranziţia către standardele NATO, potrivit unui document postat pe 21 noiembrie pe site-ul Partidului Samopomici, din care fac parte activişti din societatea civilă.

Parlamentarii au fost de acord să întocmească şi să adopte o nouă strategie în domeniul securităţii naţionale şi o nouă doctrină militară, care să ţină cont de noua situaţie militaro-politică.

Occidentul şi Kievul acuză Moscova că-i susţine militar pe separatiştii înarmaţi din estul Ucrainei, ceea ce Rusia dezminte, furnizându-le totodată o susţinere politică şi materială. Un nou concept - "inamic potenţial" - şi criterii de definire a acestuia urmează să fie introdus în noua doctrină militară.

Problema garanţiilor neaderării Ucrainei la NATO va fi ridicată în cazul în care Kievul ia decizia să schimbe statul de ţară nealiniată militar, a declarat joi Aleksandr Lukaşevici, un purtător de cuvânt al Ministerului rus de Externe.

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2026 Revista 22