Petro POROSENKO: Consecintele RAZBOIULUI din Ucraina sunt suportate acum de intreaga lume. SEPARATISTII au ucis dintr-o lovitura aproape 300 de oameni

P.c. | 18.07.2014

Pe aceeași temă

Presedintele ucrainean Petro Porosenko a declarat vineri, intr-o adresare catre comunitatea internationala, ca insurgentii separatisti au "ucis printr-o lovitura" aproape 300 de persoane, dupa prabusirea unui avion de pasageri malaysian in estul Ucrainei, relateaza agentia oficiala Ukrinform, potrivit Mediafax. "Razboiul a depasit astazi frontierele Ucrainei. Consecintele acestui razboi sunt suportate de intreaga lume. Tragedia care a avut loc joi seara in cerul din estul Ucrainei socheaza", afirma Porosenko, citat de Hotnews.

 

"Astazi, teroristii au ucis printr-o lovitura aproximativ 300 de persoane, printre care femei, copii, cetateni ai altor state", a adaugat el, calificandu-i drept "teroristi" pe insurgentii prorusi. "Ei (insurgentii) au doborat un avion de pasageri pasnic al companiei Malaysia Airlines, acesta aflandu-se la altitudinea de 10.100 de metri", a mai afirmat presedintele ucrainean.

 

Porosenko a transmis "in numele Ucrainei" condoleante familiilor victimelor. De asemenea, el a mentionat convorbirile telefonice ale separatistilor interceptate de Serviciul ucrainean de securitate (SBU). "Vreau sa va comunic ca unul dintre liderii insurgentilor s-a laudat intr-o convorbire cu tutorele sau rus, ofiterul serviciilor ruse de informatii Vasili Gheranin, ca rebelii au doborat avionul malaysian", a afirmat Porosenko.

 

"Am cerut Guvernului Ucrainei sa infiinteze o comisie speciala, insarcinata cu investigarea acestei catastrofe. Ancheta va fi efectuata in colaborare cu reprezentanti ai Olandei, Malaysiei si Statelor Unite", potrivit presedintelui ucrainean.
 

CITITI SIServiciul ucrainean de securitate face publice INTERCEPTARILE unor conversatii telefonice între SEPARATISTI, in care acestia discuta despre DOBORAREA avionului malaysian

 

El a adaugat ca a discutat la telefon cu presedintele american Barack Obama si cu premierii din Malaysia si Olanda. "Teroristii au anuntat deja ca vor sa distruga probele si sa transporte cutiile negre la Moscova", a declarat Porosenko, adaugand ca "terorismul nu este o problema locala, ci una globala".

 

"Ucraina este atacata dinspre teritoriul statului vecin. Razboiul hibrid poarta semne ale unei agresiuni externe, dar trebuie sa stim ca in ultimele saptamani teritoriul controlat de teroristi s-a miscorat de doua ori", a afirmat el.

 

Potrivit lui Porosenko, "astazi fiecare cetatean ucraiean lupta pentru independenta, suveranitate si integritate teritoriala". 
 

Un avion de linie malaysian care decolase din Amsterdam si se indrepta spre Kuala Lumpur s-a prabusit joi in estul Ucrainei, intr-o zona controlata de separatistii prorusi, provocand moartea a aproape 300 de persoane. Oficiali americanii au declarat ca avionul malaysian a fost doborat de o racheta sol-aer, dar originea acesteia ramane nesigura.

 

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2026 Revista 22