Petru Movilă, deputat PDL: Mă duc azi la DNA. Am fost invitat pentru o problemă legată de Serviciul rutier Iaşi

Fara Autor | 28.09.2012

Pe aceeași temă

Deputatul PDL Petru Movilă a declarat vineri pentru MEDIAFAX că va merge la DNA unde a fost invitat în legătură cu "o problemă legată de Serviciul rutier Iaşi", surse judiciare spunând că ar fi intervenit pe lângă poliţişti în cazul unui procuror din Iaşi.

"Am primit o invitaţie la DNA. Urmează să-mi spună despre ce e vorba. Probabil o să merg astăzi. Se referă la o problemă legată de servicul rutier Iaşi, o problemă care a avut loc în 2009, dar nu ştiu mai mult până nu merg să aflu", a precizat Movilă.

El a arătat că e normal ca instituţiile statului să-şi facă treaba şi a evitat să precizeze care a fost "problema legată de Serviciul rutier Iaşi" pe care a avut-o în 2009.

Potrivit unor surse judiciare, Petru Movilă ar fi intervenit la poliţişti în cazul procurorului Laura Maxim de la Parchetul Tribunalului Iaşi legat de un accident de circulaţie.

 

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2025 Revista 22