Pe aceeași temă
Principalele momente ale protestului (Hotnews, Agerpres):
21.17 - Mii de oameni au ieșit în stradă la Cluj, Sibiu, Timişoara şi Iaşi împotriva PSD şi a liderului social-democrat Liviu Dragnea - scrie Agerpres.
Cluj - Peste 1.500 de persoane participă joi seara, în centrul oraşului Cluj-Napoca la un protest împotriva guvernului, cerând demisia lui Liviu Dragnea de la șefia Camerei Deputaţilor. Oamenii au început să vină în Piaţa Unirii începând cu ora 19,00, unde timp de aproximativ o oră şi jumătate au scandat şi strigat mesaje împotriva guvernului Dăncilă. Unul dintre protestatari, Sorin Bobis, care la începutul anului a organizat un marş de la Cluj până în Capitală, pentru a participa la mitingul din 20 ianuarie din faţa clădirii Guvernului, a montat un cort în Piaţa Unirii spunând că începe un protest non-stop. El a spus că va sta, alături de alţi protestatari, în cortul montat în centrul oraşului până la căderea guvernului Dăncilă. În jurul orei 20,40 oamenii au plecat în marş către unul din cartierele oraşului, aşa cum au făcut şi în serile precedente.
Sibiu - Mai mult de 1.000 de persoane mărşăluiesc pe principalele bulevarde din Sibiu, scandând lozinci împotriva lui Liviu Dragnea şi a PSD. Protestatarii s-au deplasat către casa preşedintelui Klaus Iohannis, unde Carmen Iohannis i-a aplaudat şi i-a salutat atunci când aceştia au intonat imnul. La Sibiu protestatarii au primit cu aplauze sentinţa de condamnare la închisoare exprimată în cazul liderului PSD.
Iași - Câteva sute de persoane au ieşit în Piaţa Unirii din Iaşi pentru a protesta împotriva PSD şi a lui Liviu Dragnea. Oamenii flutură drapelul naţional, alături de steagul SUA şi al Uniunii Europene. Ei cer demisia liderului PSD, Liviu Dragnea, pentru că a fost condamnat de instanţa de judecată şi scandează "Ole, Oleee, Oleee, la pârnaie Liviule", "Dragnea, demisia", "Rezistăm, nu cedăm", "PSD, nu uita, România nu-i a ta", "PSD, ciuma roşie", "PSD, partid de hoţi şi de mafioţi". "Justiţia e dreaptă. I-a dat condamnare lui Dragnea, dar el oricum scapă. El ar trebui să îşi dea demisia. Chiar dacă protestele nu rezolvă nimic, noi tot ieşim. Ar trebui ocrotită justiţia", a declarat una dintre persoanele care au ieşit joi seară la protest. După două ore de stat în faţa statuii domnitorului Alexandru Ioan Cuza, manifestanţii au plecat în marş pe străzile din centrul oraşului. Ei s-au oprit în faţa sediului PSD.
Timişoara - câteva sute de persoane s-au adunat în Piaţa Victoriei/Operei, în urma anunţării sentinţei de condamnare cu executare a liderului PSD, Liviu Dragnea, scandând "La mulţi ani, cu executare!". Timişorenii poartă în mâini drapele şi pancarte pe care sunt scrise mesaje împotriva liderului PSD. Cei prezenţi spun că aşteaptă demisia Guvernului, a lui Liviu Dragnea din fruntea Camerei Deputaţilor şi văd ca rezolvare a actualei situaţii politice din ţară alegerile anticipate.
21.31 - Circa 10.000 de oameni sunt acum în Piața Victoriei, transmite corespondentul Realitatea TV Hotnews scrie că sunt 7.000. Jandarmii sunt mult mai liniștiți decât în seara anterioară.
21.11 La Sibiu, Cluj, Iași, Alba Iulia, Constanța, Brașov, Timișoara oamenii au ieșit în stradă. La Sibiu se strigă ”Afară, afară cu PSD din țară”.
21.03: Momentul imnului în Piața Victoriei: protestatarii au cântat imnul și au aprins lanternele telefoanelor
20/57 Poliţia a închis traficul pe bulevardul Kiseleff, după ce numărul protestatarilor din Piaţa Victoriei a ajuns la câteva mii. Potrivit Brigăzii Rutiere a Capitalei, s-a aplicat deviere de la bd. Arhitect Ion Mincu până la Piaţa Victoriei şi de la Charles de Gaulle până la Piaţa Victoriei.
Protestatarii continuă să vină în număr mare în Piaţa Victoriei şi afişează lozinci antiguvernamentale şi de aprobare a condamnării în instanţă a liderului PSD, Liviu Dragnea. Cei prezenţi strigă "Demisia, demisia!", "Nu vrem să fim o naţie de hoţi!" şi "DNA să vină să vă ia!", iar pe pancarte se pot citi mesaje precum: "Jos labele de pe Justiţie", "Citi-v-am la Rahova", "Dragnea paznic la independenţa justiţiei", "Fără penali în sistemul bugetar. Anticipate". În centrul pieţei se află o camionetă dotată cu megafoane, de unde se dă tonul scandărilor şi se face apel la evitarea violenţei - transmite Agerpres.
20.51: Lumea cântă „Mulți ani primească, mulți ani primească, la mulți ani / Cine să primească, Dragnea să primească, la mulți ani”, „La pușcărie cu Dragnea, la pușcărie” - au mai strigat ei
20.43: De la microfon este citit comunicatul guvernului semnat de Dăncilă prin care este atacată decizia instanței. Lumea huiduie și strigă „Analfabeta”, „Demisia” / „Proasta satului e în fruntea statului”
20.36: Se scandează „La pușcărie!”
20.31: Jandarmii montează garduri spre Calea Victoriei, lumea huiduie. Manifestanții continuă să vină în număr mare. Circulația este blocată dinspre Șoseaua Kiseleff spre Calea Victoriei. Cei adunați în față la Muzeul Antipa au venit spre Piață și au ocupat carosabilul.
20.27: Sunt aproape 5.000 de manifestanți strânși în Piață. Se scandează „PSD, ciuma roșie”.
20.25: Pe blvd. Kiseleff a fost instalat un baraj al Jandarmeriei, blocând trecerea spre sediul PSD.
20.21: De la microfon, oamenii sunt sfătuiți să dea „report” la companiile care au reclame la posturile Antena 3 și România TV. Numele celor două televiziuni sunt huiduite.
20.18: A fost închisă circulația dinspre Kiseleff. Sunt pentru 3.000 de manifestanți la această oră.
19.52: Mașinile care trec prin Piață claxonează în semn de susținere. „Uniți salvăm toată România” - se scandează.
Oamenii continuă să se adune în Piață. De la metrou vin grupuri de câte 60-80 de persoane. În față la Antipa sunt aproximativ 500 de oameni.
19.44: Se scandează „Kovesi, Kovesi”
19.40 La megafon este citită lista miniștrilor din Guvern. Lumea huiduie fiecare ministru în parte, scrie Hotnews. ro.
19.30 Peste 1.000 de persoane s-au adunat deja în Piața Victoriei. Alte câteva sute sunt în față la Antipa. Protestatarii cântă „Oda bucuriei” și „Imnul golanilor”. Scandează „Demisia, demisia!” și „La mulți ani!”.