PLAGIAT PONTA. 26 de profesori universitari cer ministrului Ecaterina Andronescu să-i retragă titlul de doctor lui Victor Ponta

Fara Autor | 31.07.2012

Pe aceeași temă

26 de profesori universitari, majoritatea de la Universitatea Babes-Bolyai din Cluj, au trimis ministrului Educaţiei, Ecaterina Andronescu, o scrisoare deschisă. cerindu-i să retragă titlul de doctor în drept pe care îl deţine Victor Ponta. În scrisoare, universitarii susţin că sunt indignaţi de "intervenţiile brutale" ale ministrului Andronescu şi ale politicienilor în cazul Ponta. În opinia celor 26, nu există niciun dubiu că premierul a plagiat şi spun că decizia de neplagiat a Consiliului Naţional de Etică este necredibilă şi semnalează un posibil conflict de interese.



"Victor Ponta se face vinovat nu doar de plagiatul din 2003, ci şi, mai ales, de prezenta instrumentare (cu bună ştiinţă, sau prin cooperare tacită cu nişte subalterni foarte zeloşi) a instituţiilor statului pentru mascarea mediatică/ deturnarea juridică a unui adevăr cum nu se poate mai evident: plagiatul", se spune in scrisoare.

"Considerăm că acest amestec masiv şi brutal al politicului în domeniul cercetării ştiinţifice şi al deontologiei profesionale universitare" poate duce la accentuarea neincrederii in calitatea si onestitatea invatamintului romanesc, la o "gravă înrăutăţire a climatului democratic din România, reprezentând o sfidare la adresa demnităţii corpului nostru profesional".

"Plagiatul este un furt intelectual care trebuie sancţionat în orice condiţii", sustin profesorii universitari.

Cornel Vîlcu, lector la Facultatea de Litere a UBB Cluj-Napoca, unul dintre iniţiatorii scrisorii deschise, a declarat pentru Gândul că atât el cât şi ceilalţi 25 de profesori universitari nu pot accepta ca Victor Ponta să deţină un doctorat după ce plagiatul din teza de doctorat a fost dovedit fără dubiu. De asemenea,

Cornel Vîlcu spune că este de neacceptat ca ministrul Educaţie a ameninţat Universitatea Bucureşti cu desfiinţarea scolii doctorale înainte de anunţarea verdictului de plagiat.

Cornel Vîlcu a declarat că este convins că Universitatea Bucureşti va cere Ministerului Educaţiei să îl lase fără titlul de doctor pe Victor Ponta si spune ca reactia celor 26 de profesori este urmarea faptului ca Universitatea Babes Bolyai nu a reactionat la plagiat, desi acest lucru a fost cerut oficial.

"Când o instituţie precum Universitatea din Bucureşti constată un plagiat precum cel al domnului Ponta, pasul următor este solicitarea de retragere a titlului de doctor. Iniţiativa noastră, a profesorilor din UBB, vine pentru că universitatea noastră nu a reacţionat la plagiatul domnului Ponta. Iniţial am solicitat din partea senatului UBB o poziţiei faţă de acest plagiat. Senatul a iniţiat o discuţie, dar care va dura foarte mult, probabil până în septembrie", a declarat Cornel Vîlcu pentru Gandul.

CITIT TEXTUL INTEGRAL AL SCRISORII

Scrisoare deschisă adresată Primului-Ministru al României, Victor Ponta, şi Ministrului Educaţiei Naţionale, Ecaterina Andronescu

Domnule Prim-Ministru, Doamnă Ministru, subsemnaţii, membri ai corpului didactic şi/ sau de cercetare al Universităţilor din România, precum şi membri români ai corpului didactic sau de cercetare al unor instituţii de învăţământ superior din străinătate, prin prezenta dorim a vă aduce la cunoştinţă următoarele:

1. Ne raliem fără ezitare poziţiei profesionale a CNATDCU şi a Comisiei de Etică a Universităţii Bucureşti, potrivit căreia este indubitabil faptul că teza de doctorat din 2003 a domnului Victor Ponta e un plagiat de dimensiuni şi gravitate extinse.

2. Protestăm împotriva modului inadmisibil în care din partea Ministerului Educaţiei s-au exercitat presiuni asupra acestor corpuri profesionale, constând în: - reorganizarea Consiliului Naţional de Etică şi a CNATDCU în ajunul momentului în care urmau să se pronunţe privitor la cazurile Mang, respectiv Ponta - intervenţia intempestivă a ministrului interimar Liviu Pop în şedinţa CNATDCU în care era dezbătut plagiatul d-lui Ponta, în speranţa de a convinge această comisie să nu se pronunţe - tentativele de defăimare profesională, ulterioară emiterii deciziilor de plagiat, a membrilor comisiilor care au ajuns la această concluzie - deturnarea repetată şi constantă a atenţiei dinspre întrebarea de natură ştiinţific-deontologică şi propriu-zis etică aflată în chestiune (“este sau nu teza domnului Ponta plagiată?”) către chestiuni tehnico-legale (“cine, şi în virtutea cărei legislaţii, putem afirma că are dreptul de a emite o decizie eficientă în privinţa retragerii/ menţinerii titlului de doctor al lui Victor Ponta?) - ameninţările proferate de către doamna Ecaterina Andronescu la adresa Universităţii Bucureşti, care, potrivit declaraţiilor Ministrului Educaţiei, şi-ar putea pierde dreptul de a organiza şcoala doctorală în măsura în care îşi continuă demersul privitor la teza lui Victor Ponta.

3. Considerăm că verdictul de non-plagiat la care a ajuns Consiliul Naţional de Etică nu prezintă nici o garanţie de credibilitate, el aparţinând unui organism a cărui componenţă fusese, pe de o parte, modificată tot în legătură cu o cercetare a plagiatului, şi care, pe de altă parte, s-a aflat într-o postură de conflict de interese, datorită subordonării în linie directă faţă de ANCS – Ministerul Educaţiei – Guvernul României.

4. Ne exprimăm, fiecare, opinia ştiinţifică şi deontologică personală potrivit căreia domnul Victor Ponta se face vinovat nu doar de plagiatul din 2003, ci şi, mai ales, de prezenta instrumentare (cu bună ştiinţă, sau prin cooperare tacită cu nişte subalterni foarte zeloşi) a instituţiilor statului pentru mascarea mediatică/ deturnarea juridică a unui adevăr cum nu se poate mai evident: plagiatul.

5. Ne alăturăm anticipat oricărui demers prin care Universitatea din Bucureşti ar solicita anularea diplomei de doctor a d-lui Victor Ponta, solicitând Ministrului Educaţiei să întreprindă demersurile necesare pentru ducerea la îndeplinire a acestui act reparatoriu.

6. Considerăm că acest amestec masiv şi brutal al politicului în domeniul cercetării ştiinţifice şi al deontologiei profesionale universitare poate duce la accentuarea sentimentului de neîncredere în calitatea şi, mai ales, onestitatea sistemului de învăţământ românesc;

7. Considerăm, de asemenea, că menţionatul comportament, în cazul Ponta, al autorităţilor Statului a căror sarcină e conducerea/ organizarea învăţământului poate avea drept rezultat direct o gravă înrăutăţire a climatului democratic din România, reprezentând o sfidare la adresa demnităţii corpului nostru profesional.

semnatari:

Vlad Alexandrescu, conf. dr., Universitatea Bucureşti

Bakk Miklós, conf. dr., UBB Cluj -Napoca

Gabriel Bădescu, conf. dr., UBB Cluj -Napoca

Ioana Both, prof. dr., UBB Cluj -Napoca

Denisa Butnaru, cercet. asoc., dr., Universität Augsburg

Cătălin Cioabă, cercet. postdoc., Universitatea Bucureşti

Virgil Ciomoş, prof.dr., Facultatea de Istorie şi Filosofie, UBB Cluj

Ion Copoeru, conf. dr., UBB Cluj -Napoca

Diana Cotrău, conf. dr., UBB Cluj -Napoca

Diana Cozma, conf. dr., UBB Cluj -Napoca

Monica Fekete, conf. dr., UBB Cluj -Napoca

Victor Eugen Gelan, drd., Universitatea Bucureşti, Cercetator invitat al Husserl -Archiv Freiburg, Germania

Calin Goina, asist. univ., UBB Cluj -Napoca

Kiraly Istvan, conf. dr., UBB Cluj

Marius Lazăr, conf. dr., UBB Cluj -Napoca

Laurenţiu Malomfălean, drd., UBB Cluj -Napoca

Doris Mironescu, asist. dr., Universitatea “Alexandru Ioan Cuza” Iasi

Rareş Moldovan, lect. dr., UBB Cluj -Napoca

Michaela Mudure, prof. dr., UBB Cluj -Napoca

Raul Cristian Mureşan, Institutul Român de Ştiinţă şi T ehnologie

Mihai Vlad Niculescu, Assistant Professor, Bradley University Peoria, Illinois, USA

Horea Poenar, lect. dr., UBB Cluj -Napoca

Cristina Raţ, lect. dr., UBB Cluj -Napoca

Miruna Runcan, prof. dr., UBB Cluj -Napoca

Ion Pop, prof.dr., Facultatea de Litere, UBB Cluj -Napoca

Liana Pop, prof. dr., UBB Cluj -Napoca

Liviu Pop, asist. cercet., Institutul Arhiva de Folclor, Academia Română

Alin Tat, conf. dr., UBB Cluj -Napoca

Helga Tepperberg, conf. dr., UBB Cluj -Napoca

Cristina Varga, asist. dr., UBB Cluj -Napoca

Cornel Vîlcu, lect. dr., UBB Cluj -Napoca

Dina Vîlcu, asist. drd., UBB Cluj -Napoca

Ursula Wittstock, asist. drd., UBB Cluj-Napoca

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22