Pe aceeași temă
Revista Nature, cea care a scris pentru prima data despre acuzatiile de plagiat la adresa premierului roman Victor Ponta, revine cu un amplu articol- "Romanian panel calls prime minister a plagiarist but committee is dissolved during the course of its meeting"- despre situatia creata la Bucuresti in urma deciziei Consiliului National de Atestare a Titlurilor, Diplomelor si Certificatelor Universitare (CANTDCU).

"O comisie academica romaneasca a stabilit ca premierul Victor Ponta a plagiat fragmente din teza sa de doctorat, informatie care a fost relatata luna trecuta de Nature. Dar comisia a incetat oficial sa mai existe inainte de a-si incheia lucrarile de vineri, 29 iunie", scrie Nature in editia electronica.
"La şedinţă, 13 membri ai Consiliului pentru Atestarea Diplomelor (CNATDCU) au ajuns în unanimitate la concluzia că Ponta şi-a copiat părţi considerabile - aproximativ 85 de pagini din 307 (excluzând anexele) - din teza sa de doctorat din 2003, pe tema Curtea Penală Internaţională, cu toate că judecătorii nu au luat în considerare şi tipuri mai subtile de plagiat, precum schimbarea unor cuvinte cu sinonime", se arată în articolul revistei Nature, iscalit de Quirin Schiermeier, acelasi care a semnalat suspiciunea de plagiat in cazul premierului Ponta
Ministrul interimar al Educatiei Liviu Marian Pop a intrerupt sedinta pentru a le spune membrilor comisiei ca mandatul lor s-a incheiat, noteaza Nature, care scrie ca Pop a declarat Consiliul, printr-un ordin de ministru, "nul si neavenit", dupa ce acesta nu a reusit sa ii trimita un raport despre activitatea si performanta institutiei, raport pe care ministrul "sustine ca l-a cerut pe 21 iunie".
"Cu toate acestea, ministrul interimar al Educaţiei Liviu Pop a întrerupt şedinţa pentru a le spune membrilor CNATDCU că mandatele lor au fost retrase. El a declarat că, prin ordin ministerial, deciziile consiliului au fost declarate nule din cauza faptului că CNATDCU nu ar fi predat un raport al activităţilor, raport care trebuia transmis pe 21 iunie. Membrii consiliului resping această motivaţie", scrie Nature.
Cunoscuta revista stiintifica il citeaza pe Marius Andruh, presedintele CNATDCU, spunand ca "este evident ca singurul motiv al guvernului a fost sa puna presiune pe noi si, in cele din urma, sa ne opreasca din lucru".
Andruh a declarat, citat de Nature: "am primit - dar nu mai devreme de 25 iunie - un fax prin care ni se cerea un raport de activitate. Inutil sa spun ca nu aveam cum sa intocmim asa ceva in trei zile".
"Comunitatea academica romaneasca este indignata de aceasta miscare, de care multi se tem ca va deteriora si mai mult reputatia stiintifica a tarii si a sistemului de invatamant superior", scrie Nature.
Publicatia mentioneaza ca, in timpul weekendului, peste 800 de oameni de stiinta si cercetatori au semnat o petitie (pina luni numarul semnaturilor ajunsese la 11.000 n.r) prin care CNATDCU atragea atentia asupra "manierei nedemne in care ne-a fost incalcata demnitatea umana si profesionala cu ignorarea celor mai elementare principii ale libertatii academice".
Intr-o scrisoare deschisa, trimisa saptamana trecuta sefilor de stat din Uniunea Europene, 16 autori si intelectuali, printre care Andrei Plesu, si-au exprimat ingrijorarea ca acest scandal ar putea afecta reputatia intregii societati romanesti, noteaza Nature.
Revista precizeaza ca aceasta comisie a fost desfiintata inainte de a-si anunta concluziile, asa ca decizia sa nu are nicio valoare juridica, iar "recomandarea sa pentru Ministerul Educatiei de a-i retrage doctoratul lui Ponta va fi, probabil, nebagata in seama".
Guvernul a trimis cazul la Consiliul National de Etica a Cercetarii, care are acum 90 de zile pentru a investiga informatiile, scrie Nature. Revista mentioneaza ca premierul Victor Ponta a inlocuit membrii acestui for recent, dupa aparitia acuzatiilor de plagiat impotriva fostului ministru al Educatiei Ioan Mang, despre care Nature a scris de asemenea.
Conducatorul tezei de doctorat a lui Ponta, "profesorul de drept si fostul premier Adrian Nastase a inceput saptamana trecuta executarea pedepsei de doi ani de inchisoare pentru coruptie", mai scrie revista.
Aceasta il citeaza pe Andruh spunand ca autorii cartilor din care Ponta este acuzat ca a plagiat, inclusiv profesorii de drept Dumitru Diaconu si Vasile Cretu, sustin ca nu sunt interesati de acest caz si de rezultatele lui. "Un alt profesor pe care Ponta este acuzat ca l-a plagiat, Ion Diaconu, a negat cu tarie ca premierul i-ar fi copiat lucrarea", scrie Nature.
Revista incheie citandu-l pe academicianul Marius Andruh, cunoscut om de stiinta si presedintele Consiliului general al CNATDCU, care spune ca nu se va mai implica in comisii de cercetare in Romania: "Sunt satul. (...) Am facut tot ce mi-a stat in putinta, dar nu pot suporta mediocritatea".