Pe aceeași temă
Ele au depus deja plângere împotriva modului în care au fost organizate alegerile în diaspora.Una dintre ele a povestit pentru Digi24 cum a trăit ziua votului pentru Parlamentul European.
„Colega mea mi-a spus, uite, eu am făcut plângere, nici nu ştiam că există. Am zis, wow, dă-mi şi mie, am făcut şi eu şi apoi am încercat să împrăştii asta peste tot, şi pe Facebook, şi cu oamenii cu care am stat la coadă patru, cinci ore. Când ajungi acolo şi vezi coada, te demoralizezi, zici mai bine nu veneam, ce-i cu Guvernul asta, ce-i cu organizarea asta? Dar în timp ce stai la coadă... efectiv ne îmbărbătam, făceam glume, dar vedeam şi oameni mai în vârstă ca mine care stăteau. La un moment dat am văzut o doamnă care semăna cu mama mea şi era în spatele meu şi o vedeam cum a stat sprijinită, de pe un picior pe celălalt, şi am zis că dacă doamna poate şi eu trebuie să pot. Guvernul României, ca unitate, e de vină. Este evident că nu au vrut, deşi opoziţia le-a cerut să prelungească programul, nu au vrut.Eu nu mă aştept prin solicitarea pe care am făcut-o chiar să primesc un răspuns sau să se rezolve ceva concret, dar vrem să tragem un semnal de alarmă, măcar reporterii sunt foarte interesaţi că noi am stat la coadă să votăm, pe când cetăţenii celorlalte state europene nu au stat la coadă”, a declarat pentru Digi24 Corina Farcaș, o româncă stabilită în Belgia.
Formularele de plângere pot fi găsite AICI