Planul pentru înzestrarea Armatei, retras din CSAT, pentru că nu respecta 2% din PIB

I.g. | 04.07.2017

Planul pentru înzestrarea Armatei a fost retras de pe ordinea de zi a CSAT, pentru că nu respecta cerinţa cu alocarea bugetară de 2% din PIB pentru cel puţin un deceniu, a anunţat preşedintele Klaus Iohannis, precizând că documentul va fi adaptat şi prezentat ulterior în Consiliul Suprem de Apărare a Ţării.

Pe aceeași temă

 

”Un document pe care nu l-am discutat, pentru că a fost retras de pe ordinea de zi: Planul de înzestrare a Armatei pentru 2017-2026. S-a constatat că acest document a neglijat un aspect important, acordul politic de a aloca 2% din PIB pentru apărare pentru cel puţin un deceniu”, a afirmat, marți, Klaus Iohannis, după ședința CSAT. Preşedintele a precizat că documentul a fost retras de iniţiator şi ”urmează să fie adaptat dorinţei politice şi urmează să fie prezentat într-o şedinţă ulterioară a CSAT”.

 

Planul de inzestrare a Armatei in perioada 2017 - 2026, dupa ce  "s-a constatat ca documentul a neglijat Acordul politic de a aloca 2% din PIB pentru Aparare pentru cel putin un deceniu". 

Cele mai importante declaratii ale sefului statului, dupa sedinta CSAT de marti:

 

Am discutat despre strategie UE pe securitate si aparare. E vorba de o initiativa europeana ce vizeaza in prima etapa cercetarea militara, studiul asupra modului in care industria de aparare poate fi imbunatatita si in perspectiva felul in care armatele nationale vor putea coopera mai bine. Concluzia este Romania e interesata de acest proiect si doreste sa devina parte din proiect.

 

Reamintesc discutia despre Europa cu mai multe viteze, nu mai este vorba despre asa ceva. Cand e vorba de securitate si securitatea granitelor externe, Romania doreste sa participe. 

 

Am avut un proiect care se reia in fiecare an - aprobarea fortelor si mijloacelor MApN si MAI pentru misiuni externe. Au fost aprobate aceste cifre. A fost marit numarul fortelor care pot fi puse la dispozitie. Avem un numar maximal de 1793 de persoane militari si civili la misiuni externe de la MApN si 971 persoane de la MAI. In realiate, acum nu sunt atatea persoane angajate si probabil nu vor fi nici in 2018, dar situatiile se pot schimba de al o zi la alta si vrem sa fim siguri ca dispunem de o marja confortabila

 

In afara de aceste maxime, s-au mai stabilit  un numar de militari si civili in asteptare, pe teritoriul national si in cazul unei crize pot fi alocati suplimentar. 
Am analizat un raport al MAI privind evolutia fenomenului migratiei, in special ilegala. Acest fenomen care s-a intensificat neasteptat de mult in 2015 a devenit ceva cu ce trebuie sa ne confruntam zilnic. Acesta a fost mesajul pentru MAI, nu mai e o criza limitata in timp,l trebuie sa ne pregatim sa facem fata acestei miscari pentru multi ani de acum inainte. Nu exista niciun indiciu ca presiunea se va diminua. 


Am aprobat raportul de activitate al SRI pe 2016, un raport complet, bine documentat, si care a aratat o data in plus cat de importanta e munca SRI pentru a ne apara de teroristi. Un document pe care nu l-am discutat, a fost retras de pe ordinea de zi - planul de inzestrare a Armatei. S-a constatat ca documentul a  neglijat Acordul politic de a aloca 2% din PIB pentru Aparare pentru cel putin un deceniu. Documentul a fost retras si adaptat dorintei politice. De la inceputul mandatului am invitat partidele si am decis impreuna sa alocam 2% din PIB pentru aparare. 

 

Intrebari pentru Klaus Iohannis:

 

Cum comentati inregistrarile din scandalul DNA? Credeti ca Kovesi isi mai poate exercita atributiile?

Klaus Iohannis: Am fost informat despre aceste abordari media si cred ca e bine sa se verifice. Se fac verificari si in interiorul DNA, CSM se ocupa de anumite aspecte. Am luat act ca ministrul Justitiei a solicitat o inspectie. In ce priveste activitatea DNA si a Parchetului general, eu sunt foarte multumit de activitatea acestor institutii si a conducerii acestor institutii. Am auzit prea multe asa zise interceptari, ascultari, ca sa mai cred in ele. Cei indrituiti de lege vor face verificarile necesare si vom afla adevarul.

 

Ar trebui suspendata Kovesi?

Klaus Iohannis: Nu vad niciun motiv de suspendare

 

Exista vreun pericol legat de angajamentul de 2% pentru Armata?

Klaus Iohannis: E foarte adevarat, timpul se scurge, si am atras atentia premierului, ministrului Apararii, sa se accelereze aceste proceduri, altfel nu mai ramane timp fizic pentru a le duce la bun sfarsit

 

Ati discutat cu doamna Kovesi? Veti semna o propunere de demitere a lui Kovesi? Credeti ca e afectat statul de drept?

Klaus Iohannis: Nu discut cu sefa DNA astfel de chestiuni, nu intra in fisa presedintelui. Daca voi semna sau nu, e din flimul daca si parca. Cand vom avea o concluzie discutam pe ea. Nu, nu cred ca e afectat statul de drept

 

Acuzatiile de plagiat la adresa premierului contrazic criteriile de integritate?

Klaus Iohannis: Evident ca nu. Daca se adeveresc, problema trebuie rezolvata de cei care au propus persoana si de persoana in cauza. Exista o majoritate PSD-ALDE, care a propus o persoana. Eu am acceptat-o, nu e propunerea mea, e a PSD, care raspunde integral de prestatia premierului iar premierul raspunde de activitatea proprie anterioara numirii in functia de premier. 

 

PSD si ALDE au propus un program de guvernare modificat. Cum comentati?

Klaus Iohannis: Cred ca m-am exprimat destul de colorat in discursul de investitura. Cred ca s-au grabit un pic si pentru a schimba paradigma din zona fiscalitatii e nevoie de o discutie ampla cu toti cei afectati. Nu putem schimba lucrurile asa peste noapte pentru ca s-a hotarat in centrala de partid. Premierul s-a aratat sceptic fata de aceste schimbari

 

Ati cerut explicit la investire continuarea luptei anticoruptie. Aveti o analiza proprie, considerati ca s-a mentinut intensitatea?

Klaus Iohannis: Nu cred ca e afectata, se desfasoara la viteza intrinseca, normaala. Nu vreau sa las  impresia ca aceste scandaluri sunt bune la ceva. Pun mari semne de intrebare partenerilor si aliatilor. Vreau clarificari urgente si pertinente. Trebuie sa stim foarte exact ce e adevarat si ce nu, indiferent daca e un scandal creat de media sau de politicieni corupti sau daca chiar a fosat o scapare, clarificarea trebuie sa vina repede si sa fie credibila, altfel lumea ramane cu anumite semne de intrebare. Astept aceste clarificari de la Inspectia Judiciara, CSM, ministrul Justitiei

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22