Pe aceeași temă
Procurorii DNA arata ca "in perioada 8 aprilie 2015 – 1 noiembrie 2015, inculpata Toncescu Angela, membru și începând cu data de 2 iulie 2015, președinte al Consiliului de Administrație al S.C. CARPATICA ASIG SA, i-a promis inculpatului Gurzău Adrian, deputat în Parlamentul României și administrator în fapt al unei firme, care a și acceptat promisiunea, întocmirea unui contract de prestări servicii între firma respectivă, în calitate de prestator și S.C. CARPATICA ASIG SA, în calitate de beneficiar."
Conform procurorilor, "obiectul contractului îl constituia furnizarea, de către firma controlată de deputat, a unor servicii specializate de ”relații clienți, info-line, contact center vânzare și marketing”, pe o durată minimă de 5 ani" si avea o valoare totala de 270.000 de euro+TVA.
DNA considera ca acest contract "a fost păgubos pentru CARPATICA ASIG SA, în contextul în care, la momentul încheierii, societatea de asigurări avea un departament compus din patru angajați ai societății, care desfășurau activități similare, la costuri mult mai scăzute."
In acest context, "in schimbul acestor promisiuni și, ulterior, în schimbul încheierii contractului, începând cu 8 aprilie 2015 și până în 14 martie 2016, inculpatul Gurzău Adrian a susținut că își exercită influența pe care o avea asupra unor membri din conducerea A.S.F, astfel încât să fie influențat votul din Consiliul A.S.F. pentru urgentarea procedurii de avizare a lui Toncescu Angela în funcția de președinte al Consiliului de Administrație al S.C. CARPATICA ASIG SA și pentru ca aceasta să nu fie sancționată pentru nereguli constatate în activitatea anterioară.
Totodată, deputatul Gurzău Adrian, prevalându-se de calitatea de demnitar și de membru al Comisiei de cercetare a abuzurilor, corupției și pentru petiții din Camera Deputaților, și-a traficat influența asupra unor membri din conducerea A.S.F, astfel încât membrii Consiliului A.S.F. să aprobe prelungirea perioadei de redresare pe bază de plan a S.C. CARPATICA ASIG S.A., deși prin adresa Direcției de supraveghere și control - Sectorul asigurări-reasigurări din 14.07.2015, se propusese Consiliului A.S.F. constatarea stării de insolvență a S.C. CARPATICA ASIG S.A," arata procurorii DNA.