Pe aceeași temă
Partidul Miscarea Populara (PMP) va vota impotriva numirii lui Eduard Hellvig la sefia SRI, liderii PMP considerand ca in acest caz ar fi fost mai potrivita “o persoana apolitica”.
"Partidul Mișcarea Populară va vota împotriva propunerii înaintate de către Președintele Klaus Iohannis pentru șefia SRI. În contextul actual, la conducerea SRI ar fi fost mai potrivită o persoană apolitică. Prin acordarea acestei funcții unui apropiat, domnul Klaus Iohannis generează o vulnerabilitate la nivelul credibilității SRI", se arată într-un comunicat al PMP.
Modelul promovat de către fostul președinte Traian Băsescu, prin numirea unui reprezentant din altă tabără politică decât cea proprie, a reprezentat "un prim pas înainte", conform reprezentanţilor PMP.
"Decizia domnului Klaus Iohannis va anula progresele de până acum și va crea premisele reîntoarcerii la epoca Iliescu - FSN", mai susţine PMP, potrivit Romania Libera.
Europarlamentarul Eduard Hellvig, nominalizat de președintele Klaus Iohannis pentru funcția de director al SRI, va fi audiat marți în comisiile parlamentare de specialitate, urmând ca Birourile Permanente Reunite să decidă miercuri ziua în care se va da votul pentru acesta în Parlament.