Pe aceeași temă
Citând surse din PNL, Europa Liberă relatează că aproape 30% dintre propunerile trimise de filiale au fost respinse de comisia de evaluare formată la nivelul partidului. Pozițiile de secretar de stat sau șef de agenție au fost repartizate în luna ianuarie fiecărei organizații în funcție de rezultatul înregistrat la alegeri.
Ședința de sâmbătă a fost dedicată votării nominale a celor propuși de filiale. Procedura de vot a fost online, susțin surse din PNL, fiecare persoană propusă având nevoie de girul conducerii partidului.
„Domnul Cîțu a participat în comisia de evaluare, la ultima ședință nu a putut participa, cunoaște candidaturile, dacă are vreo rezervă, poate comunica cu mine ca președinte al partidului și luăm o decizie”, a declarat Ludovic Orban.
Toate persoanele propuse vor trebui să treacă de încă un filtru la Guvern, nominalizările având nevoie să obțină și aprobarea că nu au vreo problemă de integritate.
Persoanele nominalizate de PNL pentru a ocupa cele mai importante poziții în administrația centrală
Mihaela Călugăreanu, șefa ANAF, care s-a aflat în această funcție și în timpul guvernării PSD a primit un vot de încredere și din partea conducerii PNL, susțin surse din partid.
În fruntea Comisiei de Prognoză a rămas persoana nominalizată încă de anul trecut de Ludovic Orban: Cristian Nicolae Stănică. Acesta a fost găsit în incompatibilitate de ANI în 2015, dar decizia nu l-a încurcat să ocupe această poziție.
Președintele ANSVSA, Robert Chioveanu, își menține funcția după votul dat de conducerea PNL.
O altă persoană menținută din timpul guvernării PSD este Adriana Croitoru în fruntea Agenției Naționale pentru Arii Naturale Protejate.
Președinte al Autorității Naționale pentru Persoanele cu Dizabilități a fost numită Florica Cherecheș, președinta organizației de femei a PNL.
Fostul deputat Lucian Heiuș va deveni secretar de stat la Ministerul de Finanțe. Anul trecut, în luna februarie, premierul desemnat, Florin Cîțu, l-a propus pe Heiuș pentru funcția de ministru de Finanțe. Totul a rămas în aer după ce Cîțu a renunțat la nominalizarea sa ca premier.
Gigel Paraschiv a intrat în PNL și a prins un nouă numire în funcția de secretar de stat
Secretarul de stat de la Ministerul Educației, Gigel Paraschiv, nu s-a aflat pe lista pentru care s-a dat un vot astăzi în cadrul conducerii PNL. Paraschiv este printre cei mai longevivi secretari de stat, aflându-se în funcție din 2012, iar în acest an s-a înscris în PNL. El este responsabil de învățământul universitar. Secretarii de stat votați pentru Educației în forul PNL au fost Marina Manea și Ion Sorin.
Fostul președinte al Comisiei Juridice și apoi prefect al județului Brăila, Cătălin Boboc, va ajunge secretar de stat în Ministerul Muncii. În fruntea Casei de Pensii rămâne Daniel Baciu.
La ministerul Dezvoltării a fost propus pentru funcția de secretar de stat Claudiu Racuci, fost deputat PNL de Alba. Pentru Ministerul de Finanțe au fost propuși și Alin Chițu și Laurențiu Andrei.
Secretarii de stat de la Agricultură votați sunt Aurel Simion și Marius Nicu, dar și Gheorghe Ștefan. La Transporturi, secretarul de stat propus de PNL o să fie Adrian Foghiș, propunerea fiind susținută de Ilie Bolojan, președintele PNL Bihor. În același minister, un alt secretar de stat validat este Ionel Scrioșteanu, sprijinit de organizația PNL Ilfov.
Alexandru Bologan, desemnat de organizație PNL Sector 4, va ajunge secretar de stat în ministerul Digitalizării, iar fostul deputat Cristian Roman va ajunge la ministerul Fondurilor Europene.
Un caz aparte îl reprezintă Ionuț Banciu, deputat PNL de Brașov. El a ales să fie secretar de stat la ministerul Mediului, ceea ce îl obligă să își dea demisia din Parlament.
Primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, și europarlamentarul Rareș Bogdan i-au solicitat lui Ludovic Orban să negocieze cu UDMR pentru ca prefectul de Cluj să revină PNL. În negocierile pentru împărțirea prefecturilor, liberalii au pierdut prefectul de Cluj deoarece au preferat să aibă prefectura Sibiu.
Numirile în funcțiile de secretari de stat și de șefi de agenții validate de PNL:
Alba
Claudiu Răcuci – secretar de stat la Ministerul Dezvoltării
Mirela Călugăreanu – președinta ANAF
Mihai Pașca – secretar de stat la Ministerul Justiției
Gheorghe Gabriel Tomșa – vicepreședinte la CNAS
Argeș
Gheorghe Alexei – Rezervele de stat
Bacău
Cosmin Constantin Baciu – secretar de stat la Ministerul Sănătății
Claudiu Năstase – vicepreședinte la AVAS
Bihor
Adrian George Foghiș – secretar de stat la Ministerul Transporturilor
Adrian Croitoru – președinte la Agenția pentru Arii Protejate
Florica Cherecheș – președintă la Autoritatea Națională pentru drepturile persoanelor cu dizabilități
Adrian Crișan – președinte la Comisia Națională Anti Doping
Botoșani
Gheorghe Sorescu – subsecretar de stat la Ministerul Afacerilor Interne
Brașov
Ionuț Sorin Banciu – secretar de stat la Ministerul Mediului
Mircea Viorel Popa – vicepreședinte la Agenția de Cadastru
Brăila
Cătălin Boboc – secretar de stat la Ministerul Muncii
Buzău
Claudia Benchescu – subsecretar de stat la Ministerul Afacerilor Interne
Caraș Severin
Andrei Vasile Ungur – secretar de stat la Ministerul Dezvoltării
Claudiu Daniel Dolot – președinte la ANPC
Călărași
Marius Mihai Micu – secretar de stat la Ministerul Agriculturii
Vasile Alexandru Lucian – vicepreședinte la Garda de Mediu
Cluj
Ioan Cristian Haiduc – subsecretar de stat la Ministerul Dezvoltării
Rareș Rusu – vicepreședinte la Agenția Națională a Funcționarilor Publici
Constanța
George Sergiu Niculescu – secretar de stat la Ministerul Energiei
Mihnea Claudiu Drumea – secretar de stat la Ministerul Muncii
Dragoș Cosmin Lucian Preda – secretar de stat la Ministerul Afacerilor Externe
Dâmbovița
Sorin Ion – secretar de stat la Ministerul Educației
Silviu Aurelian Grigorescu – Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților
Dolj
Daniel Baciu – președinte la Casa Națională de Pensii
Galați
Aurelian Pădurar – secretar de stat la Ministerul Afacerilor Interne
Eugen Ioan Cosma – vicepreședinte la Autoritatea pentru Protecția Mediului
Gheorghe Ștefan – secretar de stat la Ministerul Agriculturii
Gorj
Dumitru Laurențiu Andrei – secretar de stat la Ministerul Finanțelor
Cristian Stănică – președinte la Comisia Națională de Prognoză
Robert Eugeniu Ciocioi – vicepreședinte la Autoritatea Competentă de Reglementare a Operațiunilor Petroliere Offshore din Marea Neagră
Harghita
Costel Cristian Lazăr – subsecretar de stat la Ministerul Culturii
Hunedoara
Lucian Heiuș – secretar de stat la Ministerul Finanțelor
Sandu Costea – vicepreședinte ANAF
Ialomița
Robert Chioveanu – președinte la Autoritatea Națională Sanitar Veterinară
Mihăiță Găină – președinte la Agenția Nucleară și pentru Deșeuri Radioactive
Iași
Liviu Brătescu – secretar de stat la Ministerul Culturii
Ilfov
Ionel Scrioșteanu – secretar de stat la Ministerul Transporturilor
Mihai Mircea Ciurcă – președinte la Oficiul Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor
Maramureș
Mihaela Oana Oșanu – președintă la Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă
Mehedinți
Marius Bălu – secretar de stat la Ministerul Apărării Naționale
Neamț
Vasile Panaite – secretar de stat la Ministeru Mediului
Tiberiu Alin Ion Teodor – președinte la Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc
Prahova
Gigi Giurcan – secretar de stat la Ministerul Afacerilor Interne
Sălaj
Bogdan George Ghilea – secretar de stat la Ministerul Justiției
Marian Paul Maghiu – vicepreședinte la Institutul Național de Statistică
Sibiu
Vasile Cristian Roman – secretar de stat la Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene
Răzvan Codruț Pop – președinte la Oficiul Român pentru Drepturile de Autor
Suceava
Gelu Puiu – secretar de stat la Ministerul Mediului
Teleorman
Marin Tole – secretar de stat la Ministerul Dezvoltării
Timiș
Alin Chitu – secretar de stat la Ministerul Finanțelor
Tulcea
Andrei Baciu – subsecretar de stat la Ministerl Dezvoltării
Silviu Năstase – Vicepreședinte la Autoritatea Națională Sanitar Veterinară
Vâlcea
Aurel Simion – secretar de stat la Ministerul Agriculturii
Vaslui
Dan Dragoș Drăgan – secretar de stat la Ministerul Energiei
Vrancea
Neculai Tănase – secretar de stat la Ministerul Dezvoltării
Liviu Bostan – președinte la Agenția Națională de Achiziții Publice
Sectorul 1
Andrei Baciu – secretar de stat la Ministerul Sănătății
Daniela Chireac – vicepreședintă la Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților
Sectorul 2
Gabriela Lenghel – președinte la Autoritatea Națională pentru Cetățenie
Sectorul 3
Maria Ștefania Manea – secretar de stat la Ministerul Educației
Sectorul 5
Alexandru Bologan – secretar de stat la Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării
Sectorul 6
Daniela Nicolescu – secretar de stat la Ministerul Economiei
Octavian Oprea – vicepreședinte la Autoritatea pentru Digitalizarea României
Diaspora
Rareș Burlacu – secretar de stat la Ministerul de Externe
Adrian Dupu – secretar de stat la Departamentul pentru Relația cu Republica Moldova