PNL a depus la BEC lista de candidați pentru europarlamentare

D.g. | 24.03.2014

Pe aceeași temă

PNL a depus luni lista de candidați pentru alegerile europarlamentare la Biroul Electoral Central, în prezența președintelui liberalilor, Crin Antonescu, informeaza Agerpres.

Liberalii au strâns aproximativ 1.200.000 de semnături de susținere a candidaților la alegerile europarlamentare, după cum a declarat Crin Antonescu la BEC .

La depunerea dosarelor de candidați au participat secretarul general al PNL Rareș Mănescu, coordonatorul campaniei liberalilor Marian Petrache, precum și candidații la alegerile pentru Parlamentul European.

PNL și-a prezentat sâmbătă la Brăila primii candidați din lista pentru europarlamentare sub sloganul "EuroCampioni la fapte" într-un eveniment al cărui punct central a fost o cupă a eurocampionilor.

Evenimentul, în cadrul căruia au fost prezentați ca "echipă a eurocampionilor" Adina Vălean, Cristian Bușoi, Renate Weber, Eduard Hellvig și Ramona Mănescu, a început cu imnul "Champions League", după care a fost intonat Imnul național "Deșteaptă-te române".

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2026 Revista 22