Pe aceeași temă
Victor Ponta și Dan Șova sunt vinovați de neînceperea lucrărilor la autostrada Sibiu – Pitești și, implicit, de sabotarea economiei naționale, acuză PNL, motiv pentru care liberalii cer demisia premierului, se arată într-un comunicat transmis marți.
“Pentru întârzierea începerii lucrărilor la autostrada Sibiu-Pitești responsabili sunt premierul Ponta și prietenul și partenerul său de afaceri, Dan Șova, cel care a refuzat timp de un an și jumătate să lanseze licitația pentru revizuirea studiului de fezabilitate. Lucrările la această autostradă trebuiau să înceapă anul acesta, din bani europeni, astfel încât românii să poată avea o legătură directă pe autostradă de la est la vest. Ponta a vrut însă să saboteze acest proiect de autostradă pentru a crește traficul spre Comarnic-Brașov, un proiect care ar fi costat 8 miliarde de euro și de care și-a legat viitorul politic atunci când a promis că nu va mai candida în 2016. Comisia Europeană nu a putut fi însă păcălită de hărțile colorate pregătite de Șova și Ponta”, se spune în comunicatul PNL.
Premierul Victor Ponta ar trebui să-și dea demisia, spun liberalii, care-l consideră pe șeful Guvernului vinovat și de ipocrizie, întrucât încearcă să-I acuze de întârziere pe cei care au contestat licitația pentru studiul de fezabilitate al acestei acestei autostrăzi.
“Ponta ar fi probabil mulțumit dacă numai firmele de casă ar câștiga licitațiile, iar celelalte companii nu ar avea posibilitatea de a contesta rezultatele licitațiilor, ca într-un veritabil regim nord-coreean. Ar fi poate indicat să consulte raportul de activitate al CNSC pentru a vedea că în aproape 98% din cazuri deciziile acestuia sunt confirmate în justiție: doar 1.2% au fost casate de instanțe și alte 1.2% au fost modificate în parte”, mai spune comunicatul PNL.
Consiliul National pentru Solutionarea Contestatiilor a cerut CNADNR, pe 7 aprilie, sa anuleze comunicarea rezultatelor licitatiei pentru revizuirea Studiului de Fezabilitate al autostrazii Sibiu – Pitesti, licitatie castigata in februarie de Asocierea Spea Ingineria Europea S.A. Milano Italia Sucursala București – Tecnic Consulting Engineering Romania SRL, si sa reevalueze ofertele inscrise in competitie.
CNSC „obligă autoritatea contractantă la anularea raportului procedurii nr. 16/1471/11.02.2015 şi, a tuturor actelor 3 subsecvente acestuia, inclusiv a comunicării rezultatului procedurii nr. 92/9250/11.02.2015 şi reevaluarea ofertelor, conform celor menţionate în cadrul motivării aferente”, se scrie in Decizia Consiliului.
Continuarea procedurii de atribuire în cauză, prin aplicarea măsurilor dispuse, trebuie facuta în termen de 10 (zece) zile de la comunicare, se spune in decizia din 7 aprilie a CNSC.
Decizia, care admite contestatia unuia dintre ofertanti – Romair Consulting SRL, este obligatorie si poate fi atacata in 10 zile de la comunicare.
CNADNR a anuntat pe 11 februarie ca licitatia pentru revizuirea si actualizarea Studiului de Fezabilitate a autostrazii A1 Sibiu – Pitesti a fost castigata de Asocierea Spea Ingineria Europea S.A. Milano Italia Sucursala București – Tecnic Consulting Engineering Romania SRL, cu o oferta in valoare de aproape 6,5 milioane de euro.