PNL cere „întărirea frontului anti-PSD”, la fel ca USR și partidul lui Cioloș

Laurentiu Gheorghe | 09.07.2018

Luni, Biroul Politic Național al PNL a lansat un apel la „întărirea frontului anti-PSD, demers care vine după ce, vineri, Dan Barna și Dacian Cioloș, liderii USR și MRÎ, au cerut „unitatea forțelor democratice din societate” pentru a stopa adoptarea Codului Penal.

Pe aceeași temă

 

 

 

Rezoluția adoptată de Biroul Național se cere mobilizarea tuturor forțelor alături de Partidul Național Liberal și „întărirea frontului anti-PSD cât mai mult cu putință" se arată în textul rezoluției, adoptate în unanimitate la ședința de luni.

 

În textul adoptat se face referire, în termeni mai vagi, și la tensiunile interne din partid: "Pentru Partidul Național Liberal miza acum este să țină o direcție strategică clară și toți membrii partidului să lupte cu aceeași forță în aceeași direcție. O perioadă tulbure pentru PNL ar fi doar în avantajul adversarilor politici și un ajutor evident pentru Liviu Dragnea".

 

Textul rezoluției PNL:

 

"România trece prin momente de cumpănă istorice care cer o rezistență cât mai puternică împotriva coaliției PSD – ALDE.

 

În aceste momente, valorile democratice, statul de drept și traiectoria euro-atlantică a României sunt puse la grea încercare de către o majoritate parlamentară nocivă care acționează împotriva intereselor strategice ale țării.

 

Încă de la preluarea guvernării, PSD și ALDE au arătat că au un singur interes politic major: preluarea controlului sistemului judiciar pentru a scăpa de problemele penale ale liderilor lor și a bloca lupta anti-corupție.

 

În urmărirea acestui scop ilegitim, au renunțat la respectarea principiilor democratice, au ignorat avertismentele instituțiilor internaționale, afectând grav statutul României de membru al Uniunii Europene și al NATO, precum și parteneriatul strategic cu Statele Unite ale Americii.

 

Au încălcat ordinea de drept a țării și vor să schimbe arhitectura constituțională a României pentru a elimina orice formă de rezistență instituțională împotriva demersurilor lor din partea opoziției parlamentare și a Președintelui României.

 

Totul, doar pentru a-l scăpa de închisoare pe președintele PSD, Liviu Dragnea.

 

Coaliția PSD - ALDE și-a călcat în picioare programul de guvernare pentru care a primit votul românilor.

 

Situația economică a românilor este afectată de maniera iresponsabilă în care PSD și ALDE au înțeles să guverneze țara. Au promis un nivel de trai  mai bun pentru toți românii, dar nu au oferit decât o luptă de gherilă pentru controlul justiției.

 

În acest timp, economia României suferă din cauza dezechilibrelor provocate de guvernarea PSD – ALDE care au dus la scumpiri în lanț, creșteri ale dobânzilor și ratelor bancare pentru milioane de români, împrumuturi tot mai mari și mai scumpe în contul generațiilor viitoare.

 

PSD și ALDE au creat un haos generalizat, de la educație la sănătate, de la economie la infrastructură. Toate categoriile sociale sunt nemulțumite de această guvernare, iar zilele lui Dragnea sunt numărate de majoritatea românilor.

 

Partidul Național Liberal este pregătit în orice moment să propună cetățenilor soluții la problemele cauzate de această guvernare incompetentă și coruptă.

 

Într-un asemenea moment, singura variantă politică rațională este mobilizarea alături de Partidul Național Liberal și întărirea frontului anti-PSD cât mai mult cu putință.

 

Pentru Partidul Național Liberal miza acum este să țină o direcție strategică clară și toți membrii partidului să lupte cu aceeași forță în aceeași direcție. O perioadă tulbure pentru PNL ar fi doar în avantajul adversarilor politici și un ajutor evident pentru Liviu Dragnea.

 

Rezistența împotriva demersurile toxice ale PSD depinde de Partidul Național Liberal care este chemat în aceste momente istorice pentru destinul democratic și euro-atlantic al României să arate responsabilitate, forță și unitate.

 

Partidul Național Liberal este angajat în acest război și va duce toate bătăliile necesare pentru tăierea tentaculelor caracatiței PSD care riscă să pună stăpânire pe societate românească.

 

PNL apreciază gestul președintelui României, domnul Klaus Iohannis, de a pune mai presus de propria imagine interesele fundamentale ale țării și continuă parteneriatul cu domnia sa în lupta pentru stoparea abuzurilor PSD, pentru salvarea statului de drept și pentru menținerea parcursului european și euroatlantic al României.

 

Toate forțele sănătoase din societate și din Parlament trebuie să continue lupta împotriva PSD până la capăt, pentru o Românie normală!"

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

CELE MAI CITITE

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2018 Revista 22