Pe aceeași temă
„PNL a decis că va fi prezent în Parlament cu toți parlamentarii dar se va abține la votul pentru învestirea unui nou cabinet. (...) PNL este primul care trebuie să respecte textul Constituției. Dacă aceasta este varianta constituțională de demarare a alegerilor anticipate, atunci noi trebuie să luăm act de ea și să o punem în practică. Această procedură la care noi intenționăm să apelăm este o procedură pe care dorim să o explicăm foarte bine și ale cărei rezultate oamenii le așteaptă. (...) Dacă noi le explicăm oamenilor că aceasta este singura variantă pentru a ajunge la anticipate, sunt sigură că poate fi clarificată și explicată, iar rezultatele sunt cele care contează”, a declarat sâmbătă vicepemierul interimar Raluca Turcan.
Ea a explicat că nu este o variantă pe care liberalii să o agreeze dar Constituție nu permite altă soluție pentru a intra în logica declanșării anticipatelor.
„Aș spune că textul Constituției te forțează la acest comportament politic în Parlament. Nu este o formulă pe care să o fi inventat, pe care să ne-o dorim, pe care să o iubim, ci dictată de textul Constituției”, a mai spus Raluca Turcan.
Potrivit politicianului, decizia anticipatelor a fost luată din cauza faptului că în prezent PNL are în Parlament 20%, iar PSD 45%, însă de la ultimele alegeri parlamentare la termen situația în opțiunile electoratului s-au inversat.