Pe aceeași temă
În ultimele zile, Partidul Național Liberala plătit pe Facebook pentru mai multe postări în regim publicitar în care îi acuză pe foștii miniștri USR ai Sănătății, Ioana Mihăilă și Vlad Voiculescu, de situația în care a ajuns România din cauza creșterii numărului de cazuri de Covid. „PNL și-a asumat coordonarea vaccinării și a eșuat”, a fost reacția purtătorului de cuvânt al USR, deputatul Ionuț Moșteanu. În replică, ministrul liberal Raluca Turcan a declarat că „dezaprobă această practică” a colegilor de partid.
Postate în ziua respingerii Guvernului Cioloș de către Parlament, aceste reclame au fost plătite printr-o firmă care, în trecut, a primit contracte de la Ministerul Mediului în timpul mandatului liberalului Costel Alexe și a cărei patroană a primit o sinecură într-o societate de stat, pe filiera aceluiași minister.
În total, în perioada 19-20 octombrie, PNL a cumpărat dreptul de a distribui de cinci ori două postări pe Facebook, în regim sponsorizat (plătit). Sunt singurele achiziționate în luna octombrie de această formațiune politică și conțin acuze la adresa Ioanei Mihăilă și a lui Vlad Voiculescu, în contextul pandemiei.
Postarea PNL de pe Fecebook:
„Mihăilă, ministrul USR+ al Sănătății, este responsabilă pentru lipsa medicamentelor antivirale din farmacii. Luate de la primele simptome, acestea ar fi putut să salveze vieți și, în plus, să reducă semnificativ aglomerația din spitale. Mihăilă a refuzat să permită comercializarea lor către populație. Bolnavii cu simptiome ușoare și medii umplu spitalele doar pentru a primi tratamentul antiviral, pe care l-ar fi putut urma la domiciliu, sub supravegherea medicului de familie. Până de curând, medicamente antivirale se găseau în farmacii, fiind folosite inclusiv în tratarea gripei, fară efecte secundare serioase. Dar ministrul USR+ a decis că e mai bine ca ele să fie administrate doar în spitale. Ca și Voiculescu, înaintea ei, Mihăilă nu numai că nu a pregătit sistemul medical pentru valul 4 al pandemiei, dar a luat o serie de decizii care au agravat tragedia din țară. Românii trebuie să știe adevărul!”
„Miniștrii USR+, Voiculescu și Mihailă, nu au pregătit sistemul medical pentru valul 4 al pandemiei. USR+ a părasit guvernarea și a aruncat țara în haos, în plină criză sanitară și energetică. România are nevoie de un guvern responsabil, cu miniștri competenți. USR+ a demonstrat că nu are nici voința, nici competența, pentru a asigura o guvernare stabilă și eficientă, cu atât mai puțin într-o situație de criză.”
Ca reacție la aceste postări, purtătorul de cuvânt al USR, deputatul Ionuț Moșteanu a declarat pentru G4Media că „PNL și-a asumat coordonarea vaccinării și a eșuat. Dacă dădeau atâția bani și depuneau atâta efort pentru vaccinare, astăzi nu număram atâția morți. USR a investit aproape 50.000 de euro într-o campanie de vaccinare susținută cu voluntari din partid în toată țara.”
„Dezaprob această practică, mai ales că și eu am fost ținta unor astfel de campanii”, a declarat Raluca Turcan.
Reclamele au fost plătite de firma Future Innovation SRL, folosită și în trecut de PNL drept vehicul pentru plata unor postări pe această rețea de socializare.
Mecanismul, utilizat și de alte partide, permite plata de către formațiunea politică, către o firmă, pentru servicii de „presă și propagandă”, a unei sume din fondurile primite lunar, ca subvenție, de la Autoritatea Electorală Permanentă. Ulterior, societatea respectivă plătește contravaloarea serviciului, de exemplu către Facebook sau Google.
Conform unui articol publicat de Europa Liberă, în 2019, Future Innovation a încasat de la PNL, pentru servicii Google, peste 150.000 de euro. Reporter de Iași scria, anul trecut, că această firmă, la o interogare pe Facebook ads, plătise, până la acel moment, reclamă pentru PNL de peste 283.000 de lei. În 2019, societatea a avut o cifră de afaceri de 2,8 milioane lei și un profit net de circa 650.000 de lei.
Future Innovation SRL este patronată de Monica Argentina Neagoe (45 de ani), beneficiară, prin această firmă, a unor contracte atribuite direct, în valoare de 135.000 de lei, și oferite, în 2020, de Ministerul Mediului (ministru al acel moment, liberalul Costel Alexe). Banii au fost primiți pentru organizarea evenimentului ”O pădure cât o țară” la care amfitrion a fost președintele Klaus Iohannis.
Tot anul trecut, Future Innovation a încheiat două contracte și cu Serviciul de Telecomunicații Speciale, încasând 230.000 de lei pentru furnizarea a trei tunele dezinfectante și a două porți pentru scanare termică. Cele patru afaceri semnate cu instituții publice au reprezentat peste 50% din cifra de afaceri a firmei în acel an. Neagoe nu a răspuns apelului G4Media și nici mesajului trimis pe contul de WhatsApp.