PNL vrea să scoată 10.000 de oameni la miting antiBăsescu. Radu Mazăre: “Vin cu oameni la Bucureşti”

Fara Autor | 18.01.2012

Pe aceeași temă

Conducerea PNL a cerut primarului Oprescu autorizaţie pentru un marş şi un miting de 10.000 de oameni, punctul de plecare fiind Arcul de Triumf, linga sediul USL. Protestul ar urma să aibă loc joi în Piaţa Universităţii, de la 15.30. Radu Mazare, primarul Constantei, a anuntat ca isi va aduce oamenii la Bucuresti.

"Chemăm pe bucureşteni să vină alături de noi la o demonstraţie paşnică împotriva actualei puteri care atentează la libertatea românilor. Miting pentru libertate", se arată în afişele distribuite de membrii PNL prin intermediul reţelelor de socializare.

Cererea de la Primărie pentru marşul şi mitingul de protest a fost făcută de PNL şi în ea se prevede că protestarii urmează să se întâlnească la Arcul de Triumf, lângă sediul USL, după care se vor deplasa în coloană spre Piaţa Universităţii. Liberalii au aproximat la zece mii de oameni numărul celor care vor fi prezenţi la această primă acţiune de stradă a Opoziţiei, lucru specificat în solicitarea trimisă spre aprobare lui Sorin Oprescu.

Chiar dacă  organizatorul este PNL, la miting urmează să participe şi social-democraţii, şi conservatorii. "Toţi liderii PSD vor participa la miting. Joi vin cu oameni la mitingul din Bucureşti. Nu ştiu câţi oameni vor fi în piaţă, dar eu voi fi acolo", a declarat, pentru Gândul, Radu Mazăre. Acesta a spus în mai multe rânduri că "ar arde o Revoluţie cu tinerii".

Filialele PNL din jurul Bucureştiului au primit misiunea de a se mobiliza pentru a aduce oamenii în Capitală. De asemenea, tinerii cheamă oamenii la acţiunea de protest pe reţelele de socializare. Surse din PNL susţin că numărul celor care vor participa la miting va fi mai mare de zece mii, deoarece iniţial nu s-a luat în considerare şi mobilizarea pesediştilor din teritoriu.

Conducerea PSD are mâine o întâlnire informală pentru a stabili gradul de participare la mitingul de protest organizat de PNL. Radu Mazăre a confirmat că toţi liderii social-democraţi vor fi prezenţi în Piaţă, urmând să fie stabilit şi numărul celor care vor veni din judeţe.

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2025 Revista 22