Poşta Română: 3.650 de salariaţi vor rămâne FĂRĂ LOC DE MUNCĂ începând cu luna septembrie

F.m. | 18.07.2013

Pe aceeași temă

Un număr de 3.650 de angajaţi ai Poştei Române vor fi disponibilizaţi începând cu luna septembrie, reprezentând 11% din total, ca parte a procesului de restructurare a companiei care vizează restabilirea echilibrului între volumul de prestaţii poştale şi numărul de salariaţi ai operatorului poştal.

 

 

La finele anului trecut, Poşta avea 32.887 salariaţi.

"Începând cu luna septembrie 2013, din cadrul Poştei Române vor fi disponibilizaşi 3.650 de angajaţi, pe baza unui set de criterii stabilite de comun acord cu Sindicatul Lucrătorilor Poştali din România. Aceste criterii sunt construite pe baza evaluării competenţei profesionale, abaterilor disciplinare cât şi a opţiunii individuale. Procesul de disponibilizare va fi aplicat fără să fie afectată derularea normală a activităţilor Poştei Române la nivel naţional", se arată într-un comunicat al Poştei.

 

Anunţul survine unei întâlniri de lucru care a avut loc joi la sediul Ministerului pentru Societatea Informaţională (MSI), la care au participat preşedintele Consiliului de Administraţie Companiei Naţionale Poşta Română (CNPR), conducerea executivă a operatorului, reprezentanţiai MSI şi conducerea Sindicatul Lucrătorilor Poştali din România.
 

"Tematica discuţiilor a privit procesul de restructurare şi modernizare a Poştei Române, disponibilizările colective şi măsurile pentru eficientizarea activităţii companiei. A fost analizat graficul de aplicare a procesului de disponibilizare colectivă derulat în conformitate cu acordul încheiat între conducerea executivă a Poştei Române şi Sindicatul Lucrătorilor Poştali din România", se spune în comunicat.

Pe termen scurt, procesul de restructurare şi modernizare a Poştei Române are ca obiectiv restabilirea echilibrului între volumul de prestaţii poştale şi numărul de angajaţi ai companiei, asigurând astfel premisele creşterii competitivităţii Poştei Române pe piaţa serviciilor poştale, piaţă liberalizată la 1 ianuarie 2013.

 

Echipa de management a CNPR are ca obiective principale creşterea veniturilor, reducerea cheltuielilor, diminuarea datoriilor istorice ale companiei şi consolidarea poziţiei de lider pe piaţă a companiei, se mai spune în comunicat.

Cu afaceri de 1,26 miliarde de lei în 2012, Poşta este cel mai mare operator local de profil şi are o reţea teritorială de 5.600 de unităţi.

Acţionarii CNPR sunt MSI - 75% şi Fondul Proprietatea - 25%.

 

Compania avea la sfârşitul anului 2012 datorii totale de 568,2 milioane de lei, în creştere cu 2,9% faţă de 2011, potrivit datelor din bilanţul Poştei remis MEDIAFAX.

În ultimii patru ani, compania a acumulat pierderi de 530 milioane de lei, cu toate că a bugetat profit în fiecare an.

Poşta avea 32.887 salariaţi la 31 decembrie 2012, faţă de număr mediu de 35.576 în 2008.

Sursa: MEDIAFAX

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2026 Revista 22