Poliţia turcă a rămas fără gaze lacrimogene pentru dispersarea manifestanţilor

Fara Autor | 20.06.2013

Pe aceeași temă

Protestele care continuă în Turcia de mai bine de două săptămâni au epuizat stocurile de grenade lacrimogene şi gaze pentru dispersarea manifestanţilor, după cum relata miercuri seara canalul de televiziune CNN Türk, preluat de Newsru.

Direcţia generală de securitate din Turcia a declarat că rezervele de gaze lacrimogene ale poliţiei sunt epuizate. Pe durata acţiunilor de protest, forţele de ordine turce au consumat aproximativ 130.000 de grenade cu gaze.

O licitaţie a fost organizată pentru refacerea stocurilor de mijloace de protecţie speciale şi de combatere a tulburărilor de stradă. Guvernul turc a decis, de asemenea, să majoreze numărul vehiculelor echipate cu tunuri cu apă şi să achiziţioneze mai multe jeep-uri mici blindate marca Scorpion.

Pentru toate aceste completări pentru poliţie, guvernul turc va trebui să aloce fonduri suplimentare de la bugetul de stat. Astfel, Ministerul de Interne va solicita subvenţii Ministerului de Finanţe, dar nu se ştie încă despre ce sumă este vorba, deoarece nu este clar când se vor încheia protestele.

Premierul turc Recep Tayyip Erdogan a declarat marţi că situaţia din ţară este sub controlul deplin al poliţiei. Potrivit acestuia, ciocnirile pot continua, 'dar forţele de securitate vor lua măsurile necesare'.

Protestele în masă de la Istanbul şi din alte oraşe din Turcia au început cu o acţiune de apărare a parcului Gezi, în locul căruia autorităţile intenţionau să construiască un centru comercial. Protestul ecologist paşnic s-a transformat în ample manifestaţii antiguvernamentale, care au dus la confruntări cu poliţia atunci când aceasta a început să disperseze manifestanţii cu gaze lacrimogene.

La 18 iunie, forţele de securitate turce au operat o serie de arestări în rândul manifestanţilor. Potrivit diferitelor surse, între 80 şi 100 de persoane au fost arestate, dintre care cei mai mulţi sunt cetăţeni turci asociaţi unui partid de tip marxist.


sursa:agerpres.ro

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2026 Revista 22