Poliţia Economică anchetează cazul echipamentelor contrafăcute pentru sportivii români

E.b. | 13.08.2016

După ce poliţiştii Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice au efectuat percheziţii la o firmă bănuită că a livrat articole sportive contrafăcute sportivilor români care participă la JO de la Rio de Janeiro, COSR a anunţat, într-un comunicat pe site-ul oficial, că nu s-au ridicat documente de la sediul forului.

Pe aceeași temă

 

Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR) a anunţat că ofiţerii Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice au efectuat trei percheziţii pe raza municipiului Bucureşti şi a judeţului Ilfov, la o firmă bănuită de comerţ cu articole sportive contrafăcute, conform stiri.tvr.ro

 

Comitetul Olimpic şi Sportiv Român (COSR) a anunţat, vineri, într-un comunicat pe site-ul oficial, că nu s-au ridicat documente de la sediul forului.

 

Agenţia news.ro transmitea că au fost ridicate şi documente de la Comitetul Olimpic şi Sportiv Român (COSR), astfel că toate indiciile conduc la concluzia că este vorba de cazul echipamentelor sportive de slabă calitate ale reprezentanţilor României la Jocurile Olimpice de la Rio de Janeiro.
 

     
Firma Pax Creative Sports, înfiinţată în 2010, a fost unicul furnizor de echipamente al României pentru JO 2016, iar aceasta are doi asociaţi, Viorel Andreesu şi Ion Zamfirescu.

 

Publicaţia Gazeta Sporturilor a relatat, la debutul competiţiei, că echipamentul sportivilor români din lotul olimpic, realizat de firma Kappa, este de proastă calitate, că pantalonii s-au descusut, iar culoarea rămâne imprimată pe piele.

 

Comitetul Olimpic şi Sportiv Român (COSR) a anunţat, vineri, într-un comunicat pe site-ul oficial, că nu s-au ridicat documente de la sediul forului, subliniind că inspectori din cadrul IGPR - Direcţia de Investigare a Criminalităţii Economice "au înmânat reprezentanţilor COSR o ordonanţă de predare a unor înscrisuri considerate utile în cercetările ce se efectuează in rem".

 

"Pentru o corectă informare a opiniei publice vă facem cunoscut ca, astazi, 12.08.2016, la sediul Comitetului Olimpic si Sportiv Roman, s-au prezentat inspectori din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române - Direcţia de Investigare a Criminalităţii Economice care au înmânat reprezentanţilor COSR o ordonanţă de predare a unor înscrisuri considerate utile în cercetările ce se efectuează in rem de către organele de cercetare, fără a se fi întreprins vreo activitate specifică cercetărilor penale, precum ridicare de documente sau bunuri, percheziţii sau cercetări la faţa locului. COSR precizează că a respectat toate prevederile legale şi conlucrează cu organele abilitate pentru clarificarea situatiei echipamentului sportiv pentru JO de la Rio. La rândul sau, COSR depune toate diligenţele şi efectuează toate demersurile necesare în vederea lămuririi acestei situaţii", se arată pe site-ul forului român.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22