Pe aceeași temă
UPDATE Ministerul Afacerilor Interne (MAI) precizează, duminică, într-un comunicat de presă, că este considerată contravenţie continuarea propagandei electorale după încheierea oficială a acesteia, inclusiv prin postările din mediul online, transmite Agerpres.
„Precizăm că în cursul zilei de ieri au fost aplicate sancţiuni pentru continuarea propagandei electorale, în majoritate avertismente, reprezentanţilor şi simpatizanţilor mai multor formaţiuni politice şi ai unor candidaţi”, arată sursa citată.
USR îl acuză pe Cătălin Predoiu că se folosește de funcția de ministru de Interne pentru a transforma Poliția Română „într-un instrument de intimidare”, după ce în mai multe orașe „polițiștii au ajuns la ușile oamenilor pentru a-i sancționa… pentru postări de Facebook”.
Poliția Română argumentează că, potrivit legii, continuarea promovării electorale în afara perioadei permise este interzisă, motivând că reţelele de socializare sunt considerate spaţiu public, printr-o decizie a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
Au fost aplicate 119 sancțiuni pentru continuare a propagandei electorale, dintre care 82 de avertismente și 37 de amenzi, scrie HotNews.
„Poliția Română a lui Cătălin Predoiu nu trebuie să se transforme în instrument de intimidare, nici în Poliția Internetului. Cu câteva ore înainte de începerea votului, Ministrul PNL Cătălin Predoiu transformă Poliția Română într-un instrument de intimidare a simpatizanților și membrilor USR. Dar chiar și a cetățenilor fără afiliere politică”, arată o postare a USR pe pagina sa de Facebook.
Propriu-zis, partidul spune că, în mai multe orașe, printre care Timișoara, Brașov și București, „polițiștii au ajuns la ușile oamenilor pentru a-i sancționa… pentru postări de Facebook”, adăugând: „Culmea absurdului, în anumite cazuri Poliția i-a sunat pe părinții celor care au făcut postări”.
„O membră USR din Timișoara a fost sancționată de Poliție după ce a distribuit un mesaj al unui europarlamentar USR. În Brașov și București, simpatizanții USR au primit telefoane sau sancțiuni. Aceste tactici sunt revoltătoare și nedemne de o țară democratică”, mai arată postarea.
Coordonatorul campaniei candidatei USR la alegerile prezidențiale Elenei Lasconi, Cristian Seidler, spune că „PNL este disperat pentru că știe că nu are șanse să intre în turul doi”.
„Este inacceptabil ca Poliția Română să supravegheze simpatizanții Elenei Lasconi cu câteva ore înainte de vot. PNL este disperat pentru că știe că nu are șanse să intre în turul doi. Îi îndemn pe toți românii să vină la vot! Să oprim epoca acestor privilegiați, epoca democrației cu epoleți”.
USR a realizat o întreagă listă de cazuri de alegători hărțuiți de poliție.
Activistul civic Radu Hossu, care a candidat pentru preşedinţia Uniunii Salvaţi România (USR), a relatat și el că a fost sunat de Poliție să șteargă o postare, altfel va fi amendat.
„Mă sună un prieten, de la USR Tineret azi să-mi zică „salut, pe tine te-a sunat Poliția la locale să te anunțe că te amendează?” Îi răspund că da, așa e, m-au sunat să mă anunțe că mă amendează dacă nu șterg o postare”.
„Au sunat-o pe mama să-i spună că sunt de la Poliție și că o amendează dacă nu șterg eu o postare de azi dimineață unde ziceam că votez cu Lasconi. Au mai zis că m-au sunat pe mine și eu nu am răspuns, dar nu e adevărat, îți pot arăta că nu am niciun apel nepreluat de la nimeni”, spune pentru HotNews Radu Hossu.