Polițiștii au primit puteri sporite. Reguli mai dure la legitimare, control corporal, percheziție

Redactia | 26.01.2020

De duminică a intrat în vigoare legea care le conferă polițiștilor puteri sporite privind legitimarea, controlul corporal, al bagajelor vehiculului, locuinței.

Pe aceeași temă

Pe lângă regulile de acțiune ale polițistului, sunt introduse ”garanții suplimentare pentru respectarea drepturilor cetățeanului”, se spune într-un comunicat remis duminică presei de poliție.

”Este înăsprit cadrul juridic pentru o serie de fapte antisociale, precum refuzul persoanei de a da relații pentru stabilirea identității sale sau organizarea de petreceri private în spațiul public, în proximitatea imobilelor cu destinația de locuințe.


Polițistul are dreptul să solicite persoanei care face obiectul legitimării să țină mâinile la vedere și, după caz, să renunțe temporar la mijloacele ce pot fi folosite pentru un atac armat.


Totodată, acesta are dreptul să conducă o persoană la sediul poliției, atunci când: nu s-a putut stabili (pe loc) identitatea acesteia, ori exista motive verosimile pentru a bănui că identitatea declarată nu este reală sau documentele prezentate nu sunt veridice; din cauza comportamentului, locului, momentului, circumstanțelor, ori bunurilor aflate asupra sa, creează motive verosimile pentru a bănui că pregătește sau a comis o faptă ilegală; prin acțiunile sale periclitează viața, sănătatea sau integritatea corporală, a sa ori a altei persoane sau ordinea publică; luarea unor măsuri legale, pe loc, ar putea crea un pericol pentru aceasta sau pentru ordinea publică.


Persoana este condusă la cea mai apropiată unitate de poliție la care se poate realiza identificarea sa, verificarea situației de fapt și, după caz, luarea măsurilor legale.


Verificarea situației de fapt și, după caz, luarea măsurilor legale față de persoana condusă la sediul poliției se realizează de îndată, fără a depăși 8 ore de la momentul inițierii deplasării.


În situația în care identitatea persoanei nu a putut fi stabilită, din motive obiective, termenul de 8 ore se poate prelungi cu perioada necesară stabilirii identității, verificării situației de fapt și, după caz, luării măsurilor legale, fără a depăși 12 ore de la momentul inițierii deplasării. Vechea lege prevedea un termen de 24 de ore.


Se introduc garanții pentru persoana condusă la sediul poliției, aceasta având următoarele drepturi: de a fi informată cu privire la motivele conducerii la sediul poliției, înainte de inițierea măsurii; de a fi informată cu privire la drepturile ce-i revin; de a contesta măsura dispusă; de a fi asistată de un avocat și de a comunica direct cu acesta; de a solicita informarea unui membru de familie sau a altei persoane pe care o indică; de a fi asistată de un medic; de a-i fi informați părinții, tutorele sau reprezentantul legal, dacă este vorba de un minor; de a primi o copie a procesului-verbal întocmit cu aceasta ocazie.


De asemenea, polițistul are dreptul de a pătrunde, în orice mod, într-o locuință sau în orice spațiu delimitat ce aparține ori este folosit de o persoană fizică sau juridică, fără consimțământul acesteia sau al reprezentantului legal, pentru a salva viața sau integritatea corporală a unei persoane, dacă există indicii ca în acel spațiu este o persoană aflată în pericol.


Totodată este introdusă prezumția săvârșirii unei acțiuni violente împotriva polițistului, dacă persoana care a fost avertizată să nu se apropie continuă să se apropie de polițist. Acțiunea persoanei dă dreptul polițistului de a interveni, utilizând forța, proporțional și strict cât este necesar pentru a înlătura pericolul și pentru a lua măsurile legale necesare.”

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22