Polonia cere acces la raportul Senatului SUA privind activitatea CIA

T.d. | 10.12.2014

Pe aceeași temă

Parchetul din Cracovia a anuntat, marti seara, ca va cere acces la raportul Senatului SUA privind interogatoriile suspectilor de terorism, dupa 11 septembrie 2001, potrivit Mediafax.

"Vom cere părţii americane să ne trimită originalul acestui document", a declarat purtătorul de cuvânt al Parchetului, Piotr Kosmaty, citat de agenţia poloneză PAP.

"Este un prim document al unui organism al statului american cu un nivel atât de înalt, astfel că Parchetul din Cracovia va dori să se servească de acesta în ancheta sa", a adăugat el.

CITESTE SI: Senatul SUA, raport asupra activitatii CIA: Metode BRUTALE si INEFICIENTE de interogare, DEZINFORMAREA Casei Albe, MANIPULAREA opiniei publice

La aproape şase ani de la încheierea mandatului lui George W. Bush la Casa Albă, senatorii democraţi au publicat marţi un raport de anchetă detaliat privind programul operat în secret din 2001 şi până în 2009 de CIA pentru capturarea şi interogarea, în afara cadrului judiciar, a persoanelor suspectate de legături cu Al-Qaida.

CIA a contestat imediat concluziile raportului, realizat în perioada 2009-2012 şi a cărui versiune scurtată de 525 de pagini a fost desecretizată după o bătălie lungă între Senat şi Executivul american.

Potrivit acestui raport, în cadrul programului secret al CIA 119 deţinuţi au fost capturaţi şi închişi în centre de detenţie secrete, în alte ţări care nu au fost identificate, dar care includ cel mai probabil Thailanda, Afganistan, România, Polonia şi Lituania.

Polonia, care nu a recunoscut niciodată oficial că a găzduit închisori secrete ale CIA, a fost deja condamnată în iulie de Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) pentru "complicitate" la torturile suferite pe teritoriul său de un palestinian şi un saudit.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22