Pe aceeași temă
Trei persoane suspectate de intentii teroriste au fost arestate de serviciile poloneze de informatii.
Persoanele in cauza sunt acuzate ca ar fi strans fonduri pentru a finanta acte teroriste, potrivit parchetului din Bialystok (nord-estul tarii), citat de AFP, transmite HotNews.
Potrivit agentiei poloneze de presa PAP, ar putea fi vorba de cetateni ceceni cu legaturi cu gruparea terorista Stat Islamic (SI).
"Astazi, tribunalul din Bialystok a ordonat arestarea pentru trei luni a trei persoane suspectate de colectare de fonduri pentru acte terorist", a precizat procurorul Jan Kordulski, fara alte detalii.
Intr-un raport publicat recent, serviciile poloneze de informatii au anuntat ca au deschis "doua anchete preliminare asupra participarii unui cetatean polonez la lupte in Siria si asupra existentei pe teritoriul polonez a unei celule de sustinere logistica a gruparii Statul Islamic".