Ponta are SERVICIU SECRET . Şefii "Doi şi-un sfert" vor fi numiţi direct de premier

Fara Autor | 23.12.2012

Pe aceeași temă

În prima şedinţă a noului cabinet, premierul Victor Ponta a semnat o ordonanţă de urgenţă care prevede, printre altele, restructurarea Ministerului Administraţiei şi Internelor. Astfel, serviciul secret al MAI, fosta unitate "Doi şi-un sfert", iese de sub controlul direct al ministrului de Interne şi intră practic în puterea instituţională directă a premierului.

Instituţia condusă acum de ministrul Radu Stroe (PNL) se va numi Ministerul Afacerilor Interne, iar sefii Direcţiei de Informaţii şi Protecţie Internă (DGIPI) vor fi numiţi şi destituiţi direct de premier.

Articolul 22 al ordonanţei de urgenţă prevede că DGIPI va fi restructurat în aşa fel încât să devină un departament în cadrul MAI, care va fi coordonat de un secretar de stat şi de doi subsecretari de stat. Aceştia vor fi numiţi în funcţie şi destituiţi direct de premier.

Până acum, conducerea DGIPI era numită direct de către ministrul de Interne.

Serviciul secret al MAI face parte din Comunitatea Naţională de Informaţii, alături de SRI sau SIE. DGIPI se ocupă în special de strângerea informaţiilor despre grupuri infracţionale organizate, dar are şi rolul de a proteja angajaţii, structurile şi informaţiile MAI, ceea ce implică şi activităţi de anticorupţie internă.

În trecut, DGIPI a fost acuzat că a strâns informaţii despre politicieni, întocmind dosare care ulterior ar fi fost folosite pentru diverse şantaje sau negocieri de către liderii politici care aveau controlul asupra serviciului. Cel mai recent scandal legat de DGIPI a avut loc în 2009, când în alianţa de guvernare PDL-PSD au fost schimbaţi mai mulţi miniştri de Interne, din cauza propunerilor controversate de şefi ai acestui serviciu.

Preşedintele Traian Băsescu l-a acuzat pe ministrul PSD de Interne Dan Nica, în 2009, că a pus DGIPI la dispoziţia fostului senator PSD Cătălin Voicu, judecat pentru trafic de influenţă tocmai pentru că ar fi construit o reţea coruptă în diverse instituţii ale statului, de la magistratură la Poliţie.

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2026 Revista 22