Pe aceeași temă
Invitat la Antena 3 intr-o asa-zisa dezbatere finala moderata de Mihai Gadea, Victor Ponta a dedicat mult timp criticilor aduse lui Iohannis si emisiunii de la B1 Tv din seara precedenta. Ponta a spus ca dezbaterea a fost "a la Monica Macovei" si ca Iohannis se “uita pe pereti”.
"Eu ma uitam daca are (Klaus Iohannis - n.red.) o casca in ureche. Nu stiu, ca se uita tot timpul pe pereti. A venit cu o lista pe care o stiam de la dna Macovei", a spus presedintele PSD.
Victor Ponta a fost deranjat in dezbaterea de la B1 Tv ca Iohannis parea ca il ignora, uitindu-se fie la camera, fie in alta directie. I-a spus acest lucru chiar in emisiune, dar Iohannis i-a replicat sec “Uneori e mai interesant”.
Ponta a insistat la Antena 3 ca Iohannis ca "nu e deloc pregatit sa fie presedintele Romaniei". Evident, afirmatia a fost facuta in absenta lui Iohannis.
"E o pozitie foarte importanta, Nu poti sa zici 'Ma duc la Cotroceni, nu stiu politica externa, nu stiu siguranta nationala, economie, cum se numesc judetele din Romania', total, total nepregatit.
Eu sunt pregatit din prima zi, 21 decembrie, sa fiu presedintele Romaniei si al romanilor si sa-mi fac datoria", a mai spus Victor Ponta, care a adaugat ca daca va face vreodata “macar 10% din ce a facut Basescu”, o sa ceara sa fie demis.