Ponta: Câştigătorul licitaţiei pentru Oltchim să vină în maxim 10 zile cu banii, altfel e infracţiune

Fara Autor | 21.09.2012

Pe aceeași temă

Premierul Victor Ponta a declarat, vineri, presei, la Târgu Mureş, că aşteaptă ca persoana care a câştigat licitaţia pentru preluarea pachetului majoritar al combinatului Oltchim Râmnicu Vâlcea să se prezinte în maxim zece zile cu banii, adăugând că, în caz contrar, este vorba de o infracţiune, relateaza Mediafax.

 

 

Premierul Victor Ponta a declarat că privatizarea combinatului Oltchim Râmnicu Vâlcea implică mii de oameni care lucrează acolo şi o societate comercială "extrem de importantă pentru români".

 El a adăugat că aşteaptă ca persoana care a câştigat licitaţia pentru preluarea pachetului majoritar al combinatului Oltchim Râmnicu Vâlcea să se prezinte în maxim zece zile cu banii, pentru că, dacă nu o face, va suporta rigorile legii.

"Cel care a câştigat licitaţia să se prezinte în maxim zece zile cu banii pentru acţiuni. Este vorba despre 200 de milioane (de lei - n.r.) şi după aceea este vorba despre celelalte datorii şi despre investiţii.

Eu vreau să atrag atenţia că oricine a venit, a participat la licitaţie şi nu are aceşti bani suportă rigorile legii şi mai ales pune în pericol locurile de muncă pentru mii de oameni. Noi am ţinut până acum Oltchimul, deşi aţi văzut ce s-a întâmplat în guvernarea trecută, iar pentru noi important este cum salvăm locurile de muncă şi cum facem ca Oltchim să funcţioneze în continuare.

Nu e o chestie de joacă, şi nici nu e o chestie de campanie electorală. E vorba de mii de oameni acolo şi de o societate comercială extrem de importantă pentru români", a spus Ponta.

Întrebat dacă, în opinia sa, câştigătorul licitaţiei, Dan Diaconescu, nu dispune de banii respectivi, premierul a răspuns că nu are dreptul să se pronunţe "pe nimic de acest gen", adăugând că, dacă acesta se achită de obligaţiile pe care şi le-a asumat o dată cu depunerea ofertei, "va fi felicitat", arata Mediafax.

 

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2026 Revista 22