Pe aceeași temă
Ponta crede că acestora "le e frică de Dragnea" ca să se afișeze alături de el.
"A fost foarte drăguț astăzi la deschiderea anul școlar, în anii anteriori știți bine că n-aveați loc dumneavoastră presa de câți oameni erau pe lângă mine de la PSD și acum au cam dispărut toți așa, nu știu pe unde sunt, mai sunt în oraș, mai există .... Eu nu mă supăr pe asta, pentru că în continuare la Gorj îi am prieteni pe toți cei de la PSD și înțeleg că le e frică de Dragnea să se afișeze cu mine. Asta spune destul de mult despre cum a ajuns PSD-ul, că dacă ți-e frică să te afișezi cu cineva să nu te vadă șeful cel mare înseamnă că lucrurile merg prost. Dar chiar vreau tot binele Gorjului și al PSD-ului în Gorj. Uite acum e o ocazie, poate o să aibă Gorjul din nou un ministru, pe domnul Weber, să fie ministrul Apărării, îl propun, îl susțin, e din Gorj, îi e credincios domnului Dragnea, deci are toate calitățile necesare ca să fie ministru", a spus Ponta, într-o conferință de presă. conform Agerpres.
Ponta a participat la deschiderea anului școlar la Colegiul Național "Ecaterina Teodoroiu" din Târgu-Jiu, fără a ține un discurs, afirmând că a vrut "să-l protejeze" pe directorul unității școlare.
"Am vrut să-l protejez pe director, că trăim așa, ca pe vremea .... PCR-ul era mai înțelegător decât e acum partidul ăsta al domnului Dragnea și îi făceau vreun rău omului. Omul e director, îi mulțumesc că m-a invitat, am fost cu mare plăcere, nu e prima dată când merg acolo, știu că a rămas liceul numărul unu ca rezultate din Gorj", a afirmat deputatul.
Victor Ponta a menționat că a discutat cu reprezentanții profesorilor cu privire la Legea Salarizării, aceștia transmițându-i că sunt nemulțumiți.
"Am discutat cu reprezentanții profesorilor, apropo de Legea Salarizării, și toți sunt nemulțumiți. Mă gândesc cu reușești să faci să nemulțumești pe toată lumea, să mulțumești pe toată lumea nu poți, în politică cel puțin, dar să nemulțumești pe toată lumea e o performanță pe care văd că o realizează oamenii aflați acum la guvernare. (...) M-am uitat la rectificare, bani pentru investiții în educație, adică pentru școli, pentru licee, nu sunt și văd că și profesorii sunt nemulțumiți și atunci mă gândesc că au fost vremuri bune, în care erau mulțumiți, și acum vin iarăși vremuri rele, în care toată lumea e nemulțumită și probabil că lipsa de competență e criteriul numărul unu", a precizat Ponta.