Pe aceeași temă
Premierul Victor Ponta a anunţat, joi seara, că a cerut Academiei Române ca un grup de specialişti să verifice acuzaţiile de plagiat formulate de opoziţie la adresa ministrului Educaţiei şi a precizat că, dacă aceste acuzaţii vor fi confirmate, Ioan Mang va trebui să demisioneze.
El a arătat că a fost informat despre acuzaţiile formulate la adresa ministrului Educaţiei, Ioan Mang, de către preşedintele PDL, Emil Boc, şi "cei apropiaţi" opoziţiei şi că speră să primească în cursul zilei de vineri un răspuns favorabil din partea Academiei privind constituirea grupului.
"Am hotărât să solicit - şi sper să fi fost acceptată această solicitare - către o instituţie independentă, respectiv către Academia Română, dacă există posibilitatea ca un grup format din câţiva specialişti să analizeze în cel mai scurt timp acuzaţiile care i-au fost aduse ministrului, iar în măsura în care aceste acuzaţii ce confirmă, domnia sa va trebui să îşi asume răspunderea politică şi să părăsească funcţia. Dacă acuzaţiile se dovedesc adevărate, ministrul pleacă, îşi va prezenta demisia, dacă nu se confirmă, mergem mai departe şi se dovedeşte că funcţia de ministrul al Educaţiei este cea mai periculoasă din România în acest moment", a spus Ponta la intoarcerea de la Bruxelles.
Informat de jurnalisti cu privire la verificarea declansata in cazul ministrului Ioan Mang de catre Comisia de Etica de la Autoritatea Nationala pentru Cercetare Stiintifica, in urma sesizarilor de plagiat, premierul Victor Ponta a explicat ca, daca aceasta institutie este in subordinea Ministerului Educatiei, ancheta nu poate fi considerata una obiectiva.
"Nu stiu sigur in ce structura institutionala functioneaza autoritatea. Daca e vorba de Ministerul Educatiei, inevitabil va dati seama ca nu poate fi o ancheta considerata o ancheta obiectiva. E greu sa-ti anchetezi propriul sef. De aceea am analizat ideea unei institutii independente, sper sa primesc maine un raspuns favorabil", a mai spus Ponta.
Autoritatea Nationala pentru Cercetare Stiintifica este organul de specialitate al administratiei publice centrale, aflat in subordinea Ministerului Educatiei si Cercetarii, prin care acesta isi realizeaza atributiile in domeniul cercetarii. Autoritatea este institutie publica, finantata de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Educatiei si Cercetarii, se arata pe site-ul instututiei.
PDL a cerut, miercuri, demisia ministrului Educaţiei, Ioan Mang, "pentru faptul că întreaga operă pe care o are este un plagiat de duzină", după cum a declarat, miercuri, preşedintele PDL, Emil Boc.
Boc a prezentat, într-o conferinţă de presă, un articol al actualului ministru al Educaţiei pe care acesta l-ar fi publicat în 2003 la Craiova şi care, conform PDL, reprezintă "în integralitate o copie a unui alt articol ştiinţific al unor autori japonezi".
Ulterior, HotNews Romania libera si profesorul Stefan Vlaston au publicat declaratii ale cercetatorilor si profesorilor din Israel si Japonia ale caror lucrari au fost plagiate. Toti au afirmat ca textele lui Mang, publicate in Romania, sint niste plagiate. Mai mult, una dintre lucrari a fost copiata dupa un text gresit.
În replică, Ioan Mang a spus despre acuzaţia de plagiat că este "o acţiune politică", al cărei scop ar fi crearea de haos în sistemul de învăţământ şi a declarat că îi va da în judecată pe cei care îl acuză de plagiat, informează Mediafax.
Intr-o emisiune la postul B1 Tv, Mang a confirmat faptul ca textele sint niste plagiate, dar a sustinut ca nu ii apartin si ca nu stie cum de poarta semnatura lui, desi au fost publicate intr-o carte.