Pe aceeași temă
”Noi știam faptul că Liviu Dragnea avea niște oameni în DNA. Liviu Dragnea avea o legătură cu Papici, procurorul de caz în Dosarul Referendumul. Dar înțelegerile lui Dragnea nu au contat, pentru că procurorii au vrut să-i organizeze flagrant în Ministerul Dezvoltării. În locul lui Dragnea au picat Vali Preda și un om din DNA.
Nu înțelegeți că documentele pentru Vali Preda și pentru consilierul din DNA erau, de fapt, pentru Liviu Dragnea. Ei doreau să-i facă flagrant lui Liviu Dragnea în birou la Ministerul Dezvoltării. Eu l-am zis că nu se poate, că e vicepremier.
Vali Preda care a adus niște documente de la Tel Drum în Ministerul Dezvoltării, credeți că le adusese pentru el. Nu, le adusese pentru Dragnea, de aceea doreau să-i facă flagrantul”, a spus Victor Ponta, într-un interviu acordat stiripesurse.ro.
Ponta spune că în 2013 Liviu Dragnea ar fi fost înțeles cu procurorii DNA să nu fie trimis în judecată în dosarul Referendumul și că înțelegerea fusese făcută de Dragnea cu Kovesi și Coldea, la momentul numirii procurorilor, numai că între timp lucrurile s-au schimbat pentru că Dragnea tocmai că a fost trimis în judecată de DNA:
”În 2013 vine Dragnea la mine și mi-a spus: băi, cred că ne-au mințit. I-a spus Papici că îl pune Kovesi să-l trimită în judecată. Eu i-am zis că parcă ne înțeleseserăm că nu mai facem dosare politice. Lui Liviu Dragnea i-au promis Coldea și Kovesi că nu îl vor trimite în judecată în Dosarul Referendumul. L-am luat pe Liviu Dragnea și am mers la Maior și la Coldea, eu mă dusesem să mă bat pentru Liviu Dragnea și le-am spus că nu accept sub nicio formă să se facă un dosar pe Referendum, că e incorect. Ei mi-au spus, stați că rezolvăm.
Dosarul a mers mai departe, după cum ați și văzut. L-au păcălit pe Dragnea cu Referendumul. Papici a zis că Kovesi, Kovesi zicea că Papici. I-am și zis lui Dragnea: fraier ai fost să ai încredere în astfel de oameni, nu trebuie să ai încredere.
M-am dus la Cazanciuc și i-am spus să-i schimbe pe cei din DNA care fac dosare politice, cum e cel cu Referendumul. Cazanciuc, care nu este un curajos de felul lui, a înțeles ulterior și a cerut schimbarea a doi procurori din DNA. Ulterior, a ieșit Kovesi la televizor și a reclamat faptul că Guvernul se implică în activitatea DNA. În perioada respectivă eu trebuia să plec în SUA. După declarația lui Kovesi m-a sunat atașatul Ambasadei SUA în România și mi-a spus că sunt probleme cu vizita, că i-a sunat Kovesi să se plângă. Atunci eu le-am spus că nu mai fac nicio vizită în SUA. Era cât pe aci să ratez vizita în SUA ca să-l apăr pe Liviu Dragnea. Până la urmă m-am întâlnit doar cu vicepreședintele Biden, deși trebuia să mă întâlnesc cu Obama”, a spus Victor Ponta.