Ponta, de acord cu dizolvarea Parlamentului dacă suspendarea preşedintelui eşuează

Fara Autor | 17.05.2013

Pe aceeași temă

Premierul Victor Ponta a declarat joi seară, la postul de televiziune public, că speră ca revizuirea Constituţiei să fie gata până la sfârşitul lui 2014. În acest context, Ponta a explicat că ar fi de acord ca legea fundamentală să prevadă că Parlamentul trebuie dizolvat în cazul în care l-a suspendat pe şeful statului, iar acesta a ieşit învingător la referendum.

"Preşedintele este ales direct, dar desemnează primul ministru de la grupul parlamentar care a obţinut cel mai mare număr de mandate, nu îşi face majoritate la al doilea. Parlamentul are voie să-l suspende pe preşedinte, dar eu sunt de acord, dacă l-a suspendat şi dacă la referendum a câştigat preşedintele, trebuie dizolvat Parlamentul. Există în Constituţia Austriei, acolo unde există şi suspendarea şi demiterea preşedintelui", a spus prim-ministrul la TVR.

"Modificările principale sunt două, ca să rezum: să punem regiunile în Constituţie, că altfel vorbim degeaba de regiuni, şi să stabilim foarte clar, pe baza experienţelor triste din ultimii ani ce face preşedintele, ce face premierul, ce face Parlamentul, să nu se mai încalece (...)

Avem de clarificat nişte puteri ale preşedintelui, puteri pe care de fapt, din punctul meu de vedere nici nu le avea în Constituţie, dar pe care preşedintele Băsescu în timp, şi cu ajutorul Curţii Constituţionale, şi le-a asumat. Şi atunci reclarificăm"
, a adăugat Ponta.

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2026 Revista 22