Pe aceeași temă
Liviu Dragnea "nu va fi condamnat" în dosarul referendumului, a susţinut astăzi premierul Victor Ponta. Răspunsul său a venit, la Parlament, la o întrebare a jurnaliştilor legată de posibilitatea de a se aplica, şi în cazul ministrului Dezvoltării, acelaşi principiu care a funcţionat în situaţia fostului ministru al Transporturilor, Relu Fenechiu: demisia, doar după o decizie nefavorabile a primei instanţe, potrivit Gandul.
Premierul a confirmat că principiul rămâne valabil, însă a adăugat: "Nu va fi condamnat".
La insistenţa ziariştilor care i-au cerut să justifice cum a anticipat sentinţa instanţei, Victor Ponta a nuanţat ulterior: "Sper. Că altfel va trebui să facem închisori pentru 7,4 milioane de români care au votat la referendum. Trebuie să ne bage domnul Băsescu pe toţi la închisoare şi eu! Sincer să fiu! nu cred că reuşeşete chiar pe toţi 7,4 milioane", a adăugat premierul.
Pronosticul legat de Dragnea a apărut în contextul în care prim-ministrul şi-a amintit de o întâlnire pe care a avut-o cu preşedintele, pe tema corecţiilor pentru aderarea la Schengen, după momentul accidentului din Muntenegru de la care a susţinut public că nu şi-au mai vorbit cu excepţia CSAT. "Habar n-am, nu ştiu, vă dă dânsul înregistrările, nu ştiu la ce s-a referit (...) A, da asta am spus public că, dacă domnul Fenechiu va fi condamnat, va pleca din guvern".
Vicepremierul Liviu Dragnea a fost trimis în judecată de către procurorii DNA, în dosarul "Referendumul". El este acuzat că, în timpul referendumului din 2012, pentru demiterea preşedintelui Traian Băsescu, a creat şi coordonat un sistem informatic la care au aderat mai mulţi reprezentanţi ai PSD din secţiile de votare, pentru a obţine informaţii în timp real cu privire la prezenţa la vot. Scopul urmărit era să obţină o prezenţă mai numeroasă la vot, în vederea atingerii pragului de validare a referendumului, scrie Gândul.info.
Dragnea este acuzat că, în calitatea de președinte al CJ Teleorman, funcție pe care o ocupa la data respectivă, și-ar fi folosit autoritatea şi influenţa pentru a obţine o prezenţă de minimum 60 la sută la vot, pentru ca astfel scrutinul să fie validat.
Procurorul şef Lucian Papici, cel care a finalizat acest dosar, a fost schimbat din funcţie joi, de către procurorul general Tiberiu Niţu, la scurt timp după ce rechizitoriul în cazul Liviu Dragnea fusese finalizat şi trimis şefei DNA, Laura Codruţa Kovesi. Premierul Victor Ponta l-a acuzat pe Papici că este "băsist".
Liviu Dragnea este acuzat de mai multe infracţiuni: folosirea influenţei sau autorităţii de către o persoană care deţine o funcţie de conducere într-un partid, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite, asociere pentru săvârşirea de infracţiuni, instigare la violarea prin orice mijloace a secretului votului de către membrii biroului electoral al secţiei de votare ori de către alte persoane, instigare la promisiunea, oferirea sau darea de bani ori alte foloase în scopul de a determina alegătorul să voteze în cadrul referendumului.
Liviu Dragnea, în calidate de preşedinte al Consiliului Judeţean Teleorman, şi-ar fi folosit autoritatea şi influenţa în scopul obţinerii unei prezenţe de minimum 60% la votul de la referendum, care să garanteze validarea acestuia, potrivit DNA.
Astfel, Dragnea ar fi iniţiat o asociere formată din numeroase persoane (preşedinţi şi membri ai secţiilor de votare coordonaţi de responsabili locali şi judeţeni, preşedinţi de organizaţii judeţene şi locale, precum şi primari ai partidului), iar scopul asocierii era săvârşirea de infracţiuni prevăzute de Legea nr. 3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului.
"În acest sens, a fost utilizat un sistem informatic complex ce permitea unui număr restrâns de persoane să obţină, în timp real, informaţii despre numărul de votanţi şi modul cum s-a votat în secţiile de votare. Astfel, oră de oră, coordonatorii partidului aveau reprezentarea prezenţei la urne, identificând secţiile de vot cu prezenţă slabă", preciza DNA.
Sistemul informatic a asigurat comunicarea de date, mesaje, ordine şi recomandări cu conţinut ilicit, destinate coordonatorilor sau membrilor secţiilor de votare şi altor persoane, în vederea măririi artificiale a numărului de votanţi, mai arătau procurorii.