Ponta i-a cerut ministrului de Interne să continue actualizarea listelor electorale

Fara Autor | 23.08.2012

Pe aceeași temă

Premierul Victor Ponta i-a cerut ministrului de Interne, Mircea Duşa, să solicite autorităţilor locale continuarea actualizării listelor electorale, chiar dacă CCR a decis invalidarea referendumului, şi a dat exemplu colegiul său, în care locuiesc 78.000 de persoane, dar sunt înscrise în liste 85.000, transmite Mediafax.

 

Prim-ministrul le-a spus membrilor Cabinetului său, joi, la începutul şedinţei de Guvern, că odate încheiate procedurile referendumului de demitere a preşedintelui, trebuie trase şi "lecţii instituţionale în baza a ceea ce s-a întâmplat". În acest sens, el i-a cerut ministrului Mircea Duşa să continue procesul de actualizare a listelor electorale.

 

"Vă rog frumos, domnule ministru, să continuaţi acţiunea prin care să cereţi autorităţilor locale să reactualizeze listele. Am înţeles decizia CC, o acceptăm, chiar dacă e greu de spus că este o decizie dreaptă, dar acum, dacă tot am constatat că de fapt suntem mult mai puţini în realitate... Eu, în colegiul meu de la Târgu-Jiu, am 78.000 de locuitori şi 85.000 de votanţi, cred că e valabil peste tot, nu?", a spus premierul.

  Şeful Executivului i-a spus ministrului Duşa că procesul de actualizare este important având în vedere că la sfârşitul acestui an vor fi organizate alegeri generale.

 

" Vă rog, cu mijloacele legale pe care le are MAI, să nu ne oprim acum după decizia CCR, ci, dimpotrivă, să ne facem datoria, să cereţi primarilor să ştim exacţi câţi cetăţeni sunt în România, câţi mai votează, cu atât mai mult cu cât cetăţenii din străinătate au în baza legii reprezentanţii lor în Parlament, doi senatori şi patru deputaţi care rămân parlamentari de diaspora. Însă, în ţară e foarte clar, am văzut şi rezultatele de la INS, că listele electorale pe baza cărora s-a pronunţat CCR nu reflectă realitatea. Haideţi să le pregătim pentru alegerile din noiembrie", a mai spus Ponta, citat de Mediafax.

 

 

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2025 Revista 22