Ponta: Îl demit pe Chiţoiu dacă are o responsabilitate în eşecul privatizării Oltchim

Fara Autor | 24.09.2012

Pe aceeași temă

Premierul Victor Ponta a declarat, luni, răspunzând unei întrebări, că ia în calcul demiterea ministrului Economiei, Daniel Chiţoiu, însă doar în condiţiile în care acesta ar avea o responsabilitate în eşecul privatizării Oltchim, informeaza Mediafax.

 

Premierul a fost întrebat, luni, de jurnalişti, dacă ia în calcul demiterea lui Chiţioiu, pentru eşecul privatizării Oltchim, răspunsul fiind afirmativ: "Dacă are o responsabilitate, sigur că da. O să verificăm împreună, exact, ce anume putea fi făcut altfel".

"Însă ştiţi foarte bine, ca şi mine, probabil domnul Diaconescu ar fi preferat să nu fie primit la licitaţie ca să spună că el salva combinatul dacă-l lăsam. Uite, l-am primit şi ceea ce cred că toţi ştiam, că de fapt nu are niciun leu şi nicio intenţie de a salva comnbinatul, din păcate, se confirmă, dar totuşi bătaia asta de joc la adresa oamenilor nu poate să rămână fără consecinţe", a adăugat Ponta, citat de Mediafax.

El a precizat că în cazul lui Dan Diaconescu instituţiile statului vor stabili răspunderea pe care o are.

"Există răspunderea civilă, comercială şi penală. Nu eu o stabilesc, o vor stabili instituţiile statului", a spus Ponta, întrebat cum poate să răspundă Dan Diaconescu pentru ceea ce s-a întâmplat în procesul de privatizare a Oltchim.

 

Ponta: DD e inteles cu Videanu

Luni dimineaţă, Ponta a declarat la începutul şedinţei BPN al PSD, la care presa a avut acces, că Videanu, despre care a spus că este "hoţul hoţilor", încearcă, în înţelegere politică cu Dan Diaconescu, să acopere fraudele făcute de PDL la Oltchim.

"După cum vedeţi, trebuie să reparăm noi toate hoţiile şi toate relele făcute de către PDL: cea mai mare hoţie, ani de zile de căpuşare a Oltchimului de către firmele PDL, sute de milioane de Euro din bani publici băgaţi de hoţul hoţilor, domnul Videanu.

Aţi văzut că cu o zi înainte de licitaţie domnul Videanu şi cu domnul Roibu aranjau cum să facă lucurile la Oltchim şi, bineînţeles, în înţelegere politică cu Dan Diaconescu, pentru a încerca să acopere urmele fraudelor uriaşe făcute de PDL la Oltchim", a spus Ponta la începutul reuniunii PSD.

Ulterior, Videanu - preşedintele interimar al PDL Bucureşti - a spus că PDL cere demisia Guvernului, spunând că premierul Ponta este "mitoman naţional" şi respingând acuzaţiile privind existenţa unei înţelegeri între el şi Dan Diaconescu privind Oltchim.

Totodată, Videanu l-a numit "domnul Bulă" pe Victor Ponta, despre care a spus că este "un personaj politic jalnic", şi dacă vrea să îl vadă pe "hoţul hoţilor" să se uite în oglindă.

Dan Diaconescu a câştigat licitaţia pentru preluarea a 54,8% din acţiunile Oltchim, după ce a oferit 203 milioane de lei, cel mai mare preţ, pentru titlurile deţinute de stat.

Contractul nu a fost însă semnat, iar Ponta a anunţat că privatizarea Oltchim va fi reluată anul viitor, el spunând că, după ce se va constata că aşa-zisul câştigător nu a avut nici bani, nici intenţia de a deveni acţionar majoritar, statul va aproba un plan de măsuri pentru combinat.

 

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22